Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mineritul, o piatra prea grea pentru Dobromin

ro

10 Mar, 2006 00:00 4394 Marime text

In prezent, in Dobrogea functioneaza 89 de zone cu resurse minerale importante, multe dintre acestea neexploatate insa * Mare parte din acestea sunt rezerve de calcar, argile, sisturi verzi si creta # Una dintre cele mai mari societati este Dobromin SA, care astazi abia isi mai duce zilele si, desi detine cele mai multe cariere, productia este din ce in ce mai mica * Exploatarea de la Baneasa a fost deschisa special pentru a asigura materia prima combinatului siderurgic de la Calarasi, Siderca SA, numai ca si acesta si-a redus drastic productia * O alta cariera, cea de la Canaraua Fetii, unde exista cel mai bun calcar din Europa, se afla intr-o rezervatie naturala, si chiar daca a inceput sa functioneze este posibil sa fie inchisa * In schimb, la Adamclisi nici nu se pune problema repunerii in exploatare a rezervelor de diatomita si bentonita existente aici, intrucat nu este considerata nici pe departe o afacere rentabila

Dobrogea reprezinta o zona cu resurse minerale importante, multe dintre acestea neexploatate insa, din diverse motive. Cel mai important il reprezinta faptul ca, in multe cazuri, nu este rentabila o astfel de investitie. In prezent, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, filiala Constanta, monitorizeaza in judetele Constanta, Tulcea si Calarasi 89 de obiective. Dintre acestea, 85 se gasesc in Dobrogea, iar in judetul Constanta, 54. Pentru acestea, beneficiarii pot scoate licente de exploatare, care sunt valabile maxim 20 ani, putand fi prelungite din cinci in cinci ani, sau permise de exploatare, valabile un an si care nu pot fi reinnoite. De mentionat ca intre obiectivele monitorizate intra tot ceea ce inseamna resurse minerale, astfel ca, pe langa cariere si balastiere, vorbim aici si de rezervele termosulfuroase, intalnite in zonele cu lacuri si namol. In ceea ce priveste rocile si mineralele, Dobrogea dispune de rezerve insemnate de calcar, argile, sisturi verzi, creta, etc. De altfel, in anii 90, societatea Dobromin, care se ocupa cu exploatarea acestor resurse, era considerata unul dintre gigantii mineritului din tara noastra.Inchise de ani buniNu acelasi lucru se poate spune insa si astazi, cand SC Dobromin SA abia isi duce zilele si, desi detine cele mai multe cariere, productia este din ce in ce mai mica. Acest lucru se datoreaza in special managementului defectuos si a privatizarii prin care a trecut. In prezent, societatea are in exploatare patru cariere. Este vorba de cele doua din zona Corbu - Ovidiu, la care se adauga cele de la Baneasa - Canaraua Fetii si Adamclisi - Urluia. Daca in cazul primelor doua, se poate vorbi de productie, iar la Baneasa s-a reinceput exploatarea, sau cel putin asa sustin unii, in a doua jumatate a anului 2005, la Adamclisi nu mai functioneaza nimic de aproximativ zece ani. De altfel, despre cariera de la Canaraua Fetii au fost destule controverse de-a lungul timpului. Spre exemplu, in 1998, cand a aparut legea minelor, cariera respectiva a fost considerata ca fiind in exploatare, desi utilajele nu se mai miscasera de cativa ani. Exploatarea de la Baneasa a fost deschisa special pentru a asigura materia prima combinatului siderurgic de la Calarasi, Siderca SA. De mentionat ca la Canaraua Fetii exista resurse din cel mai bun calcar din tara noastra, insa unii specialisti il considera a fi cel mai bun din Europa si poate fi folosit atat in constructii, cat si in siderurgie. Cum activitatea combinatului a intrat, dupa 1990, in colaps, exploatarea a fost sistata, iar utilajele au intrat in conservare. Asta pana in luna august a anului trecut, cand se pare ca Dobrominul a inceput iar sa lucreze in zona, printre cei mai importanti beneficiari numarandu-se SC Clif SA. O alta problema legata de cariera respectiva se refera la faptul ca aceasta este situata in mijlocul unei rezervatii naturale de importanta majora, Canaraua Fetii, cunoscuta ca fiind singurul loc din Dobrogea unde poate fi intalnita vipera cu corn, dar si alte specii floristice si faunistice rare. In schimb, la Adamclisi nici nu se pune problema repunerii in exploatare a rezervelor de diatomita si bentonita existente aici, intrucat nu este considerata nici pe departe o afacere rentabila. Desi localnicii si autoritatile locale inca mai spera acest lucru, tinand cont ca la fosta mina au lucrat pana in 1996, cand a fost inchisa, peste 600 de oameni, specialistii spun ca rezervele nu sunt suficiente pentru a se putea scoate profit. Astfel, in cazul in care ar fi repusa in exploatare, ar fi nevoie de o decopertare de circa 18-20 de metri. Ori, pentru 5-6 metri de util, cat se estimeaza a fi, nu se risca nimeni sa dea la o parte 20 de metri steril.Una calda, alta receIn prezent, mina de la Adamclisi se afla in conservare, avand sase paznici platiti de Dobromin, care au grija ca utilajele sa nu ajunga la fier vechi. In zona, exista insa alte doua cariere exploatate de Regia de Drumuri Judetene, cele de la Sipote si Dumbraveni, calcarul de aici, de o mai slaba calitate, ce-i drept, fiind folosit la pietruirea drumurilor comunale din zona.Tanase Lascu, consilier superior compartiment inspectie teritoriala resurse minerale in cadrul ANRM, ne-a declarat ca anul 2004 a fost unul bun pentru carierele din Dobrogea, cu cresteri semnificative de productie. Nu acelasi lucru se poate spune si despre anul ce s-a incheiat, cand productiile au fost sub asteptari, in special din cauza lipsei beneficiarilor. In loc de concluzie, reprezentantul institutiei amintite a mentionat ca tinutul dintre Dunare si mare poate fi considerat oarecum privilegiat din punct de vedere al resurselor minerale, insa nici o societate exploatatoare nu lucreaza la capacitate maxima, unele dintre ele functionand chiar in stare de avarie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • wacykiewcz mihai 15 Mar, 2012 07:30 Cum se justifica existenta anrm daca exploatatiile minerale nu functioneaza De unde se poate procura diatomita Avem rezerve si noi o importam din China Cat santem de deteriorati ANRM ar trebui dupa pparerea mea sa devina din organ pasiv organ de initiativa sa aduca informatii despre ce exploatatii ar trebui sa ne ocupam si/sau sa le faca cunoscute si un pic de reclama ar fi buna Daca organizatia anrm sta si asteapta sau chiar face greutati celor care ar dori sa concesioneze ocariera de exemplu si in acelesi timp primeste de la stat salari din impozitele depuse de noi inseamna ca mai bine sar desfinta sau reorganiza pe alte obiceiuri si alte principi eventual economice 0722357498 De ce nu aveti un site in care sa se faca cunoscute rezervele de care dispune anrm pentru informarea publicului
  • petrisor ben ari 08 Jul, 2010 21:40 tanase lascu e cel mai mare derbedeu anrm tine angajat care lucreaza impotriva statului spagar, machedon, calitati definitorii pentru un om care trebuie sa mai ocupe un singur loc : celula puscariei vom avea grija de acest nenorocit