De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:16 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mihai Perifan şi Damu Fudulea, aproape liberi (document)

ro

24 Mar, 2015 00:00 2610 Marime text
Mihai Perifan şi Damu Fudulea, arestaţi preventiv la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, cer să fie puşi în libertate. Cei doi au formulat contestaţii împotriva mandatului de arestare preventivă emis de judecătoarea Laura Monica Tănase, din Tribunalul Constanţa, pe data de 21 martie. Contestaţiile vor fi analizate de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.
 
Mihai Perifan, şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, este acuzat de dare de mită. Asta în timp ce în sarcina lui Damu Fudulea, inspector în cadrul ANAF - Direcţia Generală Antifraudă, detaşat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a reţinut infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Conform DNA, „la data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informaţiilor primite de la celălalt inculpat, a promis unui ofiţer de poliţie suma de 15.000 de euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluţie favorabilă pentru o rudă a sa şi societăţile apropiate acesteia, dându-i în aceeaşi zi suma de 14.000 de euro“. „La data de 20 martie 2015, în acelaşi scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiaşi persoane suma de 1.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.
 
Comunicatul DNA poate fi citit integral în secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa.
 
Amintim că, potrivit unor surse judiciare, ruda pentru care ar fi intervenit şeful OJPC Constanţa ar fi fratele său, Daniel Perifan, ginerele lui Costică Zelcă. Acesta din urmă este cunoscut ca fiind un apropiat atât al lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, cât şi al lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJC.

Citeşte şi

Vameş, gardist, contabil, profesor şi candidat la Parlament
De unde vin inspectorii antifraudă Constanţa?

 
7.000 mp în cetate
„Gardistul" constănţean cu teren la Râşnov (documente)

 
File din al treilea dosar al lui Nicuşor Constantinescu
motivul pentru care a fost trimis în judecată Costică Zelcă alături de şeful CJC

 
UPDATE 3. EXCLUSIV. Cine ar fi ruda pentru care a dat mită Mihai Perifan
Șeful OPC Constanța, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile

 
Averile şi interesele
Mihai Perifan, şeful OPC Constanţa, şi Damu Fudulea, inspector Antifraudă, arestaţi într-un dosar de dare de mită (documente)

Ti-a placut articolul?

Comentarii