Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:31 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Migranţi ascunşi printre saci de textile. Doi afgani, depistaţi în vama Negru Vodă (galerie foto)

ro

14 Nov, 2014 00:00 1635 Marime text
Doi tineri de 25, respectiv 30 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră ascunşi într-un autocamion. Cei doi cetăţeni, de origine afgană, au fost depistaţi, miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, agent-şef adjunct de poliţie Marius Ovidiu Niculescu, cei doi bărbaţi au declarat că sunt cetăţeni afgani şi doreau să ajungă într-o ţară din spaţiul Schengen. De asemenea, aceştia au mai adăugat că s-au urcat în autocamion pe teritoriul Republicii Bulgaria, în momentul când acesta era parcat, prin tăierea unei porţiuni a prelatei.
 
Autocamionul marca Renault transporta marfă din Turcia către Federaţia Rusă.
 
Conform acordului existent între România şi Republica Bulgaria, cei doi cetăţeni afgani au fost predaţi poliţiştilor de frontieră bulgari, care vor continua cercetările pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii