Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicii s-au pus pe suspendat permise de conducere

ro

07 Nov, 2007 00:00 6407 Marime text
1194370047.jpg

Sase persoane, care sufera de afectiuni ce le fac incompatibile cu calitatea de conducator auto, figureaza, la aceasta data, in baza de date a Serviciului Politiei Rutiere Constanta. Acestora le-a fost retras dreptul de a conduce si, implicit, permisul auto.

Potrivit OUG 195/2002, republicata, medicul de familie are obligatia ca, in cazul in care constata ca unul dintre pacientii sai sufera de anumite afectiuni, care il pun in imposibilitate de a sofa, sa sesizeze unitatea de asistenta medicala competenta, in speta medicina legala. In cazul in care medicul de familie nu isi indeplineste aceasta obligatie, iar pacientul provoaca un accident rutier soldat cu moartea sau vatamarea corporala ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, se va alege cu dosar penal. Medicina legala, odata sesizata, trebuie sa il examineze pe pacientul respectiv. In cazul in care constata ca acesta intr-adevar sufera de una din afectiunile prevazute de lege, este obligata sa instiinteze Politia Rutiera, care ii va retrage permisul de conducere. Afectiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducator auto sunt prevazute prin ordin al ministrului Sanatatii. Odata permisul retras, mentiunea respectiva se face in baza de date a Politiei Rutiere, iar retragerea dureaza pana la incetarea motivului care a determinat-o. Adica, de exemplu, pana persoana scapa de schizofrenia de care sufera, lucru foarte putin probabil. La momentul de fata, politistii de la Rutiera au retras dreptul de a conduce autovehicule in cazul a sase astfel de persoane.

Sase permise auto retrase pe termen nelimitat

Cea mai veche asemenea "interdictie" dateaza din anul 2006. Este vorba de un barbat in varsta de 54 de ani, din satul Nisipari, care, la sesizarea medicului de familie, a fost depistat cu epilepsie si etilism acut. La data de 4 septembrie 2006, acesta i-a fost retras permisul. In februarie 2007, medicul de familie al unui barbat de 52 de ani, din Ovidiu, a sesizat in aceleasi conditii medicina legala. In urma investigatiilor de specialitate s-a stabilit ca acesta sufera de schizofrenie paranoida si tulburari de comportament. Prin urmare, individul la volan era un adevarat pericol pe drumurile publice. In luna august 2007, permisul a fost retras unei femei. Tanara are 34 de ani, este din Negru Voda si are schizofrenie. Urmatorul sofer in cazul caruia medicii au stabilit ca sufera de afectiuni psihice a fost un batran de 60 de ani din Constanta, suferind tot de schizofrenie. Unui alt barbat, in varsta de 59 de ani, din Eforie, i-a fost retras dreptul de a conduce in aceleasi conditii, dupa ce medicii au constatat ca prezinta epilepsie post traumatica si encefalopatie post traumatica severa. Permisul i-a fost suspendat la data de 26 septembrie 2007. In aceeasi situatie s-a aflat un batran din Constanta, care la venerabila varsta de 70 de ani, inca isi conducea singur autoturismul pe drumurile publice, pe care medici l-au diagnosticat cu epilepsie. O criza la volan i-ar fi fost fatala, atat lui cat si celorlalti participanti la trafic. In ceea ce priveste persoanele ajunse la o anumita etate, care, fara a suferi de vreo afectiune anume, au categoric reflexele incetinite din cauza varstei inaintate, nu exista nici o reglementare in domeniu. Aceasta in ciuda faptului ca ordinul ministrului Sanatatii din anul 1983, care reglementa situatia, nu a fost abrogat. Ordinul respectiv prevedea ca, pana la implinirea varstei de 45 de ani, soferii sunt obligati sa-si faca vizita medicala din cinci in cinci ani. Prevederea legala era extrem de oportuna, in conditiile in care, dupa o anumita varsta, reflexele sunt incetinite, vederea slabeste, iar organismul in general nu mai reactioneaza la fel. La randul lor, soferii profesionisti erau, obligatoriu, testati din trei in trei ani. Dupa varsta de 45 de ani, potrivit aceluiasi ordin, examenul medical se efectua o data la trei ani, iar profesionistii erau testati anual. Toate acestea in ideea de a se evita eventualele evenimente rutiere, care ar fi putut fi provocate sau favorizate de o persoana in varsta aflata la volan. Mentiunea privind efectuarea vizitei medicale obligatorii era trecuta pe verso-ul permisului de conducere. Daca erai prins fara vizita medicala, sanctiunea era destul de aspra. La momentul de fata insa, acel ordin al ministrului a devenit, oarecum, desuet. In primul rand, noile permise auto nu mai permit fizic efectuarea mentiunii respective. In al doilea rand, acestea de elibereaza pe o perioada de zece ani dar daca, potrivit legii, inainte cu doua zile de expirarea termenului de valabilitate te prezinti pentru schimbarea permisului, aceasta se efectueaza fara ca soferul sa mai fie obligat sa faca vizita medicala.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii