Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre şi Nicuşor, cuminţei la Curtea de Apel

ro

27 Apr, 2012 00:00 1606 Marime text
Pregătit să dea declaraţii aproape fără de sfârşit la Curtea de Apel Bucureşti, în procesul privind retrocedările presupus ilegale ale terenurilor din Constanţa, primarul Radu Mazăre mai are de aşteptat.

Judecătorii instanţei bucureştene au amânat pentru data de 23 mai audierea sa, dat fiind că alţi trei directori din Primăria Constanţa au fost ascultaţi de judecători la termenul anterior, iar audierile au durat nu mai puţin de şapte ore. În tot acest timp, edilul de Constanţa, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, au stat cuminţei în sala de judecată, ascultând pledoariile avocaţilor şi depoziţiile celorlalţi suspecţi. Surse judiciare spun că nu s-a mai reuşit audierea primarului la termenul de miercuri, dat fiind că şedinţa de judecată depăşise şapte ore, iar condiţiile obiective au împiedicat ascultarea lui Mazăre. Până una alta, primarul are termen în cunoştinţă pentru data de 23 mai. Conform presei centrale, la momentul la care a ieşit din sala de judecată, după cele şapte ore de audieri ale colegilor săi de muncă, Mazăre ar fi spus că este mort de foame. Cu altă ocazie, edilul şi-a exprimat intenţia de a da declaraţii la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-şi dovedi nevinovăţia în dosarul în care este acuzat de DNA că ar fi prejudiciat statul cu milioane de euro. Totodată, el a spus că va solicita şi întocmirea unei expertize, care i-ar fi fost refuzată de procurori, în momentul în care dosarul se afla în faza de urmărire penală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii