Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:13 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mascatii DGA au speriat gravidele si copiii

ro

01 Jul, 2009 21:52 1494 Marime text
cap_2.jpgPeste 50 de percheziţii. Mai mult de 50 de descinderi cu mascaţi, la apartamentele şi casele unde se aflau femei însărcinate, copii şi părinţi. În care, poate, se aflau şi poliţişti corupţi. Cel puţin, aşa spun anchetatorii. Apartamente întoarse cu susul în jos şi bani de doctor, banii din puşculiţă ai copiilor, de la colind, banii de medicamente, confiscaţi de DGA.

Uşi sparte cu berbecul şi (până mai ieri) oameni ai legii puşi la podea, cu mâinile la spate, în holurile caselor, ca ultimii infractori. De multe ori, chiar sub ochii speriaţi ai copiilor sau ai părinţilor în vârstă. Bilanţul, unul mai degrabă sinistru: peste 50 de familii speriate, peste 100 de oameni înfricoşaţi de mascaţii care le-au bătut în uşă, o nuntă care este încă în primejdie să nu mai aibă loc, şi o femeie însărcinată în opt luni căreia reprezentanţii DGA i-au luat banii pe care urma să-i dea doctorului la următorul control. Întreaga acţiune DGA s-a finalizat cu o propunere de arestare a 11 agenţi de poliţie, a căror lăsare în libertate „prezintă pericol concret pentru ordinea publică, întrucât infracţiunile de corupţie pentru care sunt cercetaţi, prin ele însele prezintă particularităţi care reflectă periculozitatea acestora, având în vedere calitatea lor de agenţi de poliţie judiciară".

Frazele ce n-ar trebui puse la îndoială

Cântărind „frazele grele" ale propunerii de arestare preventivă formulată de anchetatori faţă de cei 11, în lumina deciziei Curţii de Apel de a-i elibera pe aceştia şi de a dispune retrimiterea propunerii înapoi la Tribunal şi rejudecarea ei, acestea par mai degrabă nejustificate. Procurorii au cerut arestarea celor 11 agenţi printre altele pentru că „sunt persoane care fac parte din sistem, au cunoştinţe despre mijloacele de care dispun organele judiciare pentru constatarea şi dovedirea infracţiunilor, de aceea, în desfăşurarea activităţii infracţionale, şi-au luat întotdeauna măsuri de prevedere, de confidenţialitate, dând dovadă de inventivitate şi de persuasiune în abordarea problematicii şi în modul de rezolvare a acesteia". Privite prin ochii familiilor care au trăit groaza percheziţiilor DGA, respectivele măsuri de prevedere, inventivitatea şi persuasiunea par să fi fost cu adevărat inexistente, din moment ce poliţiştii n-au ştiut să se pună la adăpost de urgia colegilor lor de la anticorupţie. Mai mult, procurorii mai spun că „activitatea inculpaţilor este deosebit de periculoasă, întrucât aceştia se dedau fără scrupule la contrafaceri de probe de sânge, la a măslui dosare penale, în scopul sustragerii de la urmărirea penală a adevăraţilor autori". O altă frază grea, însă una asupra veridicităţii căreia n-ar trebui să existe niciun dubiu, nicio urmă de îndoială. Şi totuşi, prin eliberarea celor 11 poliţişti din arest şi a celor trei civili, Curtea de Apel Constanţa a aruncat o îndoială serioasă asupra acestor afirmaţii. La fel cum îndoiala s-a strecurat şi în ceea ce priveşte susţinerea că „modul în care inculpaţii au acţionat dovedeşte perseverenţa lor infracţională cu consecinţe vădite asupra impietării aplicării fireşti a dispoziţiilor legale şi în scopul îmbogăţirii prin mijloace frauduloase, creând astfel convingerea în mentalitatea opiniei publice a existenţei unui fenomen de corupţie generalizat în rândul reprezentanţilor autorităţii de stat, ceea ce conduce, în mod evident, la destabilizarea ordinii de drept şi creării premiselor pentru instaurarea liberului arbitru".

Noi infracţiuni

De altfel, referitor la acest argument al procurorilor, unul dintre avocaţi a susţinut în pledoaria sa că anchetatorul care a redactat propunerea „s-a inspirat din hotărârile anilor '50", din regimul opresiv. Totodată, procurorii au mai spus în faţa judecătorului primei instanţe, care a dispus arestarea poliţiştilor, că s-a format opinia că în poliţie ar exista o castă care rezolvă orice, prin orice mijloace, că există date că suspecţii vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, „prin influenţarea celorlalte părţi, precum şi prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă". Nu în ultimul rând, anchetatorii au susţinut că agenţii ar pregăti săvârşirea unei noi infracţiuni. Toate aceste afirmaţii şi argumente ale procurorilor, asupra cărora nu ar trebui să existe niciun dubiu, nicio urmă de îndoială, au fost puse sub semnul întrebării prin decizia Curţii de Apel Constanţa. Cu toate acestea, în contextul spectacolului creat prin aducerea suspecţilor la Parchet, prin reţinerea şi, ulterior, arestarea lor, onoarea fiecăruia a fost grav afectată. Nevinovaţi sau corupţi până-n măduva oaselor, toţi poliţiştii au avut de suferit în urma acestei acţiuni. Rămâne de văzut cine va plăti oalele sparte. Şi cum îşi vor reveni familiile care au dat nas în nas cu mascaţii DGA şi care i-au putut vedea desfăşurându-se în toată splendoarea lor. Totodată, în acest context, va fi foarte interesantă decizia Tribunalului Constanţa, după ce va fi reanalizată propunerea de arestare preventivă a celor 11 poliţişti şi a celor trei civili.

{mos_ri:DGA}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii