Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mărfar deraiat peste magistrala de călători

ro

21 Nov, 2008 02:00 1611 Marime text

decupaj_tren_deraiat.jpgCalcarul pe care îl transportau cele 35 de vagoane s-a împrăştiat pe linia de transport călători

Un tren de marfă a deraiat şi două vagoane cu calcar s-au prăbuşit de pe pod peste calea ferată destinată transportului de călători. Un al treilea vagon a rămas suspendat. S-a întâmplat în Medgidia, joi dimineaţă, în jurul orei 3.30.

dsc_0476.jpgÎn zona podului feroviar Medgidia - Negru Vodă, mărfarul nr. 58480, care avea în compunere 35 de vagoane, încărcate cu calcar pentru Lafarge România, a deraiat brusc. Potrivit subinspectorului Dumitrel Ghiorlan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Transporturi, vagoanele 27 şi 28 s-au prăbuşit peste pod, pe ambele fire ale Magistralei CF 800 Bucureşti - Constanţa. Parapetul podului a fost distrus în proporţie de 100%, la fel ca şi firele de contact de pe magistrală. Doi stâlpi de susţinere au fost, de asemenea, avariaţi. Din fericire, nu au existat victime. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Transporturi Constanţa, dar şi reprezentanţi ai Autorităţii Feroviare Române, Rompetrol (societate care avea linia închiriată) şi ai SC Unifer Trans, firma căreia aparţinea trenul. Călătorii din trenurile care nu mai puteau circula între Dorobanţu şi Medgidia şi-au continuat drumul cu autobuzele puse la dispoziţie de Regionala CFR Constanţa. Circulaţia feroviară a fost reluată ieri, în jurul orei 12.30, însă cu restricţii de viteză. Încă nu se ştie cauza exactă pentru care s-a produs deraierea, însă se pare că este de natură tehnică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii