Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:38 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumina din lumina la Neptun

ro

08 May, 2002 00:00 1753 Marime text

IPS Teodosie a oficiat, in premiera, o slujba pe plaja

In noaptea de Inviere, aproximativ 15.000 de oameni au participat la slujba oficiata chiar pe malul marii * Slujba a avut loc pe un altar construit de organizatori pe plaja cunoscuta sub numele "La Steaguri" din statiunea Neptun * Toti cei prezenti au primit din partea Arhiepiscopiei Tomisului lumanari, pasca si oua rosii * Dupa terminarea slujbei de primire a luminii, intregul alai, in frunte cu IPS Teodosie, a pornit spre biserica din Neptun * Acolo, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat Liturghia de Inviere * In prima zi de Paste, Arhiereul s-a intalnit cu preotii si credinciosii pe care ii pastoreste, la Casa de cultura * "Invierea este cel mai frumos cuvant", a spus in incheiere IPS Teodosie

Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ne-a obisnuit cu evenimente religioase de mare anvergura, care s-au bucurat de participarea unui mare numar de credinciosi. Dupa aducerea Braului Maicii Domnului la Constanta, organizarea de procesiuni cu moaste de sfinti si sarbatorirea Bobotezei in mod traditional, a venit randul slujbei de Inviere. Pentru acest moment, organizatorii manifestarii "Lumina de la malul marii" au amenajat un frumos altar, impodobit cu icoane, pe plaja "La Steaguri" din statiunea Neptun.

Cu cateva ore inainte de inceperea slujbei, credinciosii au inceput sa coboare spre plaja, in asteptarea momentului. Organizatorii au amenajat spatii speciale pentru oficialitati si au montat un ecran de mari dimensiuni, pentru ca toti cei de pe plaja sa poata urmari ritualul religios. Inainte de slujba, au fost impartite 15.000 de lumanari din partea Arhiepiscopiei Tomisului, pentru ca toti participantii la Inviere sa poata lua lumina. Altarul, frumos luminat, a fost inconjurat de un cordon de elevi ai Seminarului Teologic din Constanta. Mai multe oficialitati si-au ocupat locurile din apropierea altarului. Au fost prezenti la slujba: consilierul prezidential Sorin Stanciu, prefectul Gheorghe Martin, presedintele Consiliului Judetean Constanta, Stelian Dutu, presedintele Organizatiei Judetene a PSD, Petre Stanca, senatorul Dan Nicolae Rahau, deputatii Liana Naum, Tudor Balta, Stefan Giuglea, seful IPJ Constanta, generalul Traian Jipa, seful DIAS, lt. col. Emil Moraru, Zamfir Iorgus, primarul Mangaliei, rectorul Universitatii "Ovidius", Adrian Bavaru. Slujba a fost prefatata de un concert de cantece religioase interpretate de Corala ortodoxa barbateasca "Harisma". La ora 23.45, luminile care inconjurau altarul s-au stins, IPS Teodosie a aprins o lumanare si, in mijlocul emotiei generale, a rostit binecunoscuta chemare: "Veniti de luati lumina!". Arhiepiscopul Tomisului a coborat apoi intre credinciosi si Lumina Invierii s-a raspandit cu repeziciune in multime. Intreaga plaja era luminata de flacarile bucuriei. "Hristos a Inviat", a rostit de trei ori IPS Teodosie si multimea de credinciosi i-a raspuns in cor "Adevarat a Inviat!". Slujba a continuat cu ritualul specific de Paste, oficiata de Arhiereu impreuna cu un sobor de preoti si diaconi. "Cand privim marea, ne aducem aminte de Hristos. El a calatorit atat de des pe mare si chiar a invatat multimile din corabie. Pentru toti Hristos a Inviat. Ma bucur ca ne aflam la malul marii, aici unde Sfantul Andrei, Apostolul dobrogenilor si al tuturor romanilor, i-a intampinat pe stramosii nostri geto-daci cu indemnul "Bucurati-va!" si le-a pus inainte cuvantul Invierii", a spus Arhiepiscopul Tomisului multimii de pe plaja. Apoi, Inalt Prea Sfintia Sa i-a invitat pe toti cei prezenti sa serveasca pasca si oua rosii, din cosuri mari pe care militarii din unitati de marina si maicute de la Manastirea Techirghiol le-au asezat in multe locuri, pe plaja. Au fost impartite 15.000 de pachete cu pasca si oua. Dupa acest moment, alaiul, in frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, a plecat in procesiune spre biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din statiunea Neptun. Oamenii au pornit din cinci directii diferite, sub semnul unei stele sau al razelor soarelui. Imediat dupa terminarea slujbei de primire a luminii, cei prezenti au asistat la un impresionant foc de artificii. La biserica din Neptun, IPS Teodosie a oficiat Sfanta Liturghie. Desi pe plaja, dupa terminarea ritualului religios a inceput un concert sustinut de formatii cunoscute de muzica, marea majoritate a participantilor l-au urmat pe Arhiereu in procesiune. Dupa plecarea credinciosilor la biserica, militarii au strans cateva cosuri cu pasca si oua, amintind de momentul in care Iisus a inmultit painile si pestii pentru a-i hrani pe cei care il ascultau, iar apostolii au strans la sfarsit multe cosuri cu resturi. "Nu este cuvant mai scump si mai sfant decat cuvantul Inviere, pentru ca Hristos inviind din morti restaureaza lumea. Pentru toti, Hristos a Inviat. Nu este o bucurie de o zi, ci este o bucurie care incepe acum pe pamant si care nu se sfarseste, caci cu ea intram in vesnicie", a spus Inalt Prea Sfintitul Teodosie in cuvantul de incheiere. Dupa estimarile Politiei, la acest moment au participat aproximativ 15.000 de oameni, care s-au comportat decent si de aceea nu au fost evenimente nedorite. Slujba de Inviere a fost, dupa procesiunea cu Braul Maicii Domnului, evenimentul religios de cea mai mare anvergura din Arhiepiscopia Tomisului.

La Constanta, intalnire traditionala cu preoti si credinciosi

Sarbatoarea Pastelui a continuat la Constanta prin intalnirea, deja traditionala, "Veniti de luati lumina!", a Arhiepiscopului cu preotii si credinciosii pe care ii pastoreste. Actiunea a avut loc in prima zi de Paste, la Casa de Cultura din Constanta. Pr. consilier cultural Iulian Izbasoiu a deschis intalnirea si a invitat pe scena grupul "Harisma", care a incantat intreaga adunare cu mai multe cantari religioase specifice Invierii Domnului. Un moment deosebit l-a reprezentat un mic spectacol oferit de copiii din Basarabia care si-au petrecut zilele de Paste in Eparhia Tomisului, la invitatia IPS Teodosie. Ei au recitat poezii si au interpretat cantece prin care si-au exprimat bucuria de a se afla alaturi de fratii lor din Romania. In final, a luat cuvantul Inalt Prea Sfintitul Teodosie. "Dupa Dumnezeu, cuvantul Inviere este cel mai scump. Invierea trece dincolo de frumos, de simtirea noastra sensibila, de ratiunea noastra. Invierea este calea de la leagan la mormant si dincolo de el si trebuie sa se transforme intr-o stare permanenta a fiecaruia dintre noi", a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii