Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:05 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Inspectorii Antifraudă au început raziile în Constanţa Localul Cafe Cafe, închis pentru 30 de zile

ro

20 Mar, 2015 00:00 1490 Marime text
Mai multe localuri şi cafenele de lux din Constanţa au fost controlate de inspectorii Antifraudă. Restaurantul Cafe Cafe, din centrul Constanţei, a fost închis până pe 18 aprilie, adică pentru 30 de zile.
 
„În data de 18.03.2015, inspectorii Antifraudă fiscală din cadrul DRA (n.r. Direcţia Regională Antifraudă) Constanța au efectuat verificări specifice la 29 firme din orașul Constanța, care desfășoară activități comerciale în domenii precum alimentație publică sau comerțul cu produse nealimentare. Ca urmare a acțiunilor de control efectuate, inspectorii Antifraudă au identificat contravenții pentru care au dispus sancționarea cu amenzi în valoare totală de 192.000 de lei și confiscarea de numerar în cuantum de 80.020 de lei.
 
De asemenea, pentru încălcarea obligației de a întocmi documente justificative pentru sumele extrase din casa de marcat, a fost dispusă suspendarea pentru o lună a activității comerciale a unei societăți, iar cele mai frecvente abateri constatate au fost încălcări ale reglementărilor legale privind întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile“, se arată într-un comunicat de presă remis de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) redacţiei cotidianului ZIUA de Constanţa.
 
Menţionăm că patronul Cafe Cafe din Constanţa, Cătălin Iuliu Nedelcu, a fost condamnat, luna trecută, la un an de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi de 15.000 de lei. Şeful de la Cafe Cafe a ajuns în atenţia magistraţilor după ce, la jumătatea lunii septembrie 2012, cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa fiicei sale minore, a exercitat violenţe asupra a doi poliţişti.
 
La sfârşitul săptămânii trecute, inspectorii DGAF au controlat 125 de firme din Bucureşti şi au constatat nereguli pentru sancţionarea cărora au dispus suspendarea activităţii a 24 puncte de lucru pentru perioade cuprinse între o lună şi trei luni, amenzi în valoare totală de 899.500 de lei şi confiscări de numerar în cuantum total de 95.901 de lei, 27.000 de euro şi 3.200 de dolari americani.
 
Cele mai multe abateri constatate de inspectorii Antifraudă în capitală au fost încălcarea obligaţiilor legale de utilizare a caselor de marcat, întocmirea defectuoasă a evidenţelor financiar-contabile şi comercializarea de produse alcoolice fără banderole fiscale.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii