Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litigiul Lupaşcu - Gîrbovan, amânat iar

ro

04 Mar, 2011 02:20 1512 Marime text
Disputa pentru Consiliul Superior al Magistraturii este departe de a fi soluţionată, la Constanţa. Ieri, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au amânat iar procesul intentat de magistratul Dana Gîrbovan judecătorului Dan Lupaşcu.

De data aceasta, cauza s-a amânat pentru data de 14 martie, pentru ca părţile să studieze documentele depuse la dosar. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au fost chemaţi să judece acest caz în urma hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a admis cererea de strămutare formulată în cauză de judecătoarea Dana Gîrbovan. Procesul a început după ce judecătoarea a contestat la Tribunalul Bucureşti candidatura magistratului Dan Lupaşcu pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Pe 3 decembrie 2010, dosarul a fost soluţionat, iar Tribunalul Bucureşti i-a dat dreptate reclamantei. Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti - Comitetul Electoral Local a fost obligată să emită o nouă hotărâre prin care urma să fie respinsă candidatura lui Lupaşcu pentru alegerea în funcţia de membru al CSM. Împotriva acestei hotărâri, atât Comitetul Electoral Local al Curţii de Apel Bucureşti, cât şi Lupaşcu au declarat recurs, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti. Între timp însă Dana Gîrbovan a cerut strămutarea procesului, adresându-se judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au decis ca procesul să fie reluat la Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vadim 05 Mar, 2011 09:35 sa asculte sri dna telefoanele lui deliorga acum judecator si ale lui teodor nita sotia judecator vor fi surprize ca in dosarul de coruptie de la dna cu numirile la procuratura