Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liber alături de colegii inculpaţi Cine a decis liberarea din arest a şeful Corpului de Control de la Eforie

ro

07 Jul, 2012 02:47 1651 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a decis, ieri, cercetarea în stare de libertate a celor cinci bărbaţi anchetaţi în dosarul presupusei corupţii de la Eforie. Decizia a fost luată de completul de judecată prezidat de Dan Iulian Năstase şi alcătuit din Zoiţa Frangu şi Marius Cristian Epure. De precizat că în faţa judecătorilor s-a aflat atât Marius Pavalachi, inspector în cadrul Primăriei Eforie şi şef al Serviciului Control, cât şi Dan Bogdan şi Vaşadi Cornel. Cei trei au fost arestaţi iniţial de Tribunalul Constanţa, instanţă care a decis ca Iulian-Ionuţ Smoc şi Costantin Custură, alte două persoane anchetate în cauză, să fie cercetaţi în stare de libertate. Iulian-Ionuţ Smoc şi Costantin Custură au spus ieri magistraţilor că ei au formulat recursuri din greşeală, după ce au înţeles greşit hotărârea instanţei. Un alt aspect care nu este de omis, judecătorii au descoperit că în cauză există un viciu de procedură, în sensul că în propunerea de arestare, în loc ca suspecţii să aibă calitatea de inculpaţi, aşa cum prevede legea, era menţionată calitatea de învinuiţi. Menţionăm că Marius Pavalachi, Dan Bogdan, Constantin Custură, Ionuţ Iulian Smoc şi Cornel Vaşedi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii