Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:54 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoarea Beatrice Mariş vrea la Curtea de Apel

ro

28 Jun, 2016 00:00 3270 Marime text


Schimbări la Tribunalul Constanţa! Magistratul Beatrice Mariş, din cadrul Secţiei I Civile, solicită transferul la Curtea de Apel Constanţa. În cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul a arătat că deţine deja gradul profesional de curte de apel.
 
Aşa cum menţionam în ediţiile anterioare, magistratul Beatrice Mariş este unul dintre judecătorii care, în 2008, au decis condamnarea jurnalistei Feri Predescu pentru prejudicierea morală a fostului primar, Radu Mazăre. Numele judecătoarei este legat şi de un teren dobândit în baza Legii 10/2001 de la fostul edil-şef, fiind vorba despre o suprafaţă de 179,98 mp, primită în 2006. În acelaşi timp, magistratul Mariş a pronunţat sentinţa rămasă irevocabilă, după ani de procese, în dosarul retrocedărilor suprapuse din Peninsulă.
 
Concret, este vorba despre dosarul în care Felicia Arnold, o femeie din Constanţa, s-a trezit cu alţi proprietari pe o parte din terenul său, mai exact, s-a trezit „vecină“ cu Cristi Borcea, Mihai Camboianu şi alte persoane, deferite instanţei de către procurorii DNA alături de fostul primar Mazăre, în dosarul retrocedărilor ilegale. În această speţă, judecătoarea Beatrice Mariş a constatat nulitatea deciziei prin care primarul le atribuia lui Borcea&Co. porţiunea de teren suprapusă: „Instanţa constată nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr. 679/11.03.2004, emisă de Primarul Municipiului Constanţa, cu privire la suprafaţa de teren de 478 mp din totalul de 1.500 mp, situat în Constanţa, strada Aristide Karatzali nr. 2, judeţul Constanţa, proprietate a reclamantei Arnold Felicia“. Decizia judecătoarei Mariş a devenit irevocabilă, fiind confirmată de Curtea de Apel Constanţa. Procesul începuse în 2007 şi s-a încheiat definitiv în 2016.
 
Revenind la transferul la Curtea de Apel Constanţa solicitat de judecătoare, este de menţionat că Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va lua o decizie în cadrul şedinţei de astăzi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii