Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecaţi pentru momirea poliţistului

ro

16 Mar, 2012 00:00 1286 Marime text
Indivizii care ar fi încercat să mituiască un agent de poliţie din cadrul Secţiei 2 Rurală Mihail Kogălncieanu, momindu-l cu suma de 950 de lei pentru a nu le întocmi dosar penal, au fost deferiţi instanţei. Cazul lor a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, însă pe parcursul anchetei cercetările au fost extinse, iar astfel procurorii au hotărât să trimită în judecată patru persoane, în loc de două.

Patru indivizi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţiile de furt calificat, dare de mită şi trafic de influenţă. Acuzaţii sunt Fănel Trifan, Neculai Adumitroaiei, Costică Trandafie şi Eugen Cojanu, primul fiind cercetat în stare de arest preventiv. Potrivit anchetatorilor, în luna februarie, poliţiştii Secţiei 2 Rurală Mihail Kogălniceanu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în extravilanul comunei Lumina, judeţul Constanţa un excavator încărca ţeavă metalică într-un camion. „Deplasându-se la faţa locului poliţiştii au fost identificat un buldo-excavator condus de Cosmin S., de 26 de ani, care încărca într-un autovehicul cu semiremorcă condus de Neculai A., de 40 de ani, din Poarta Albă, zece bucăţi de ţeavă metalică cu diametru 100 cm şi lungimi cuprinse între 3-4 metri", se arăta în comunicatul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Totodată, oamenii legii au mai spus că din primele verificări a rezultat că utilajul şi autocamionul au fost închiriate de Fănel T., de 38 de ani, din Ovidiu - Grup Social Nazarcea, care, conform sursei citate, ar fi sustras circa 40 metri liniari din conducta ce aparţine unei societăţi comerciale, iar pe o suprafaţă de aproximativ 60 metri, terenul era decopertat de pământul ce acoperea conducta metalică. „Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, moment în care Fănel T. a propus agentului care se ocupa de întocmirea documentelor procedurale, ca în schimbul unei sume de bani să oprească cercetările în această cauză", potrivit rechizitoriului. „Poliţistul a denunţat intenţia făptuitorului, iar în jurul orei 21.00, ofiţeri din cadrul DGA Constanţa sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au realizat un flagrant în timp ce suspectul oferea suma de 950 de lei cu titlu de mită poliţistului", au conchis anchetatorii. Primul termen în procesul penal a fost fixat pentru data de 5 aprilie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii