Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jucării posibil contrafăcute, în valoare de 60.000 de lei, confiscate la Agigea

ro

14 Apr, 2014 00:00 1787 Marime text
Vineri, în jurul orei 11.00, la rampa existentă în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Constanţa Sud Agigea, poliţiştii din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit un container cu jucării susceptibile a fi contrafăcute.
În containerul sosit din China, pe adresa unei societăţi comerciale din Bucureşti, au fost descoperite 848 de jucării, reprezentând ceasuri de mână şi rame foto. Acestea prezentau însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, valoarea lor, în cazul în care ar fi originale, ridicându-se la aproximativ 60.000 de lei. Marfa a fost confiscată de lucrătorii vamali, iar pe numele administratorului  societăţii comerciale, un cetăţean libanez în vârstă de 43 de ani, cu reşedinţa în Bucureşti, a fost întocmit dosar penal de către poliţiştii de frontieră. Acesta este acuzat de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate“.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii