Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:35 17 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Irimia, revocat de la ABC Press-ul lui Strutinsky şi înlocuit cu Răduţă

ro

12 Dec, 2014 00:00 1119 Marime text
Bogdan Laurenţiu Irimia a fost revocat din funcţia de administrator al ABC Press SRL Ploieşti. Decizia luată în luna august a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial al României şi luată în Adunarea Generală a Asociaţilor firmei, printre care se numără şi Sorin Strutinsky (foto).
 
Conform datelor disponibile la Registrul Comerţului, Irimia este unic asociat şi administrator al societăţii Ialgabo & Co SRL. În locul lui Bogdan Irimia a fost numit în funcţia de administrator Alexandru Petre Răduţă, născut în 1987 la Piteşti.
 
Asociaţi persoane fizice în ABC Press SRL sunt Sorin Gabriel Strutinsky, Paul Marius Vijloi şi Rodica Antoniu. ABC Press SRL, înfiinţată în noiembrie 1992 şi care are ca domeniu de activitate comerţul cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie în magazine specializate, apare ca asociat persoană juridică în Mediapress Investment SRL, alături de Apex Editare Difuzare Tipărire Import Export Consignaţie SRL şi de Mira Pres SRL.

Ti-a placut articolul?

Comentarii