Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioan Bezercu şi Sorin Eduard Cristea cer eliberarea din arest (video)

ro

14 Nov, 2014 00:00 2156 Marime text
Ioan Bezercu şi Sorin Eduard Cristea au fost arestaţi preventiv în urmă cu doar câteva zile. Decizia, dată de magistraţii Judecătoriei Constanţa, a fost atacată de cei doi, cu contestaţie, la Tribunalul Constanţa.
 
Astfel, potrivit portalului instanţelor de judecată, marţi, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia penală, a fost înregistrat un dosar ce are ca obiect contestaţie pentru „luarea măsurii arestării preventive“. În dosar, părţile implicate, în calitate de „contestator inculpat“, sunt cei doi bărbaţi, Ioan Bezercu şi Sorin Eduard Cristea.
 
În şedinţa de miercuri, instanţa a respins ca nefondată cererea celor doi.
 
„În baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod proc. pen. raportat la art. 204 Cod proc. pen., respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Bezercu Ioan şi Cristea Sorin Eduard împotriva încheierii 693/8.11.2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar 38191/212/2014“, este decizia instanţei, potrivit portalului instanţelor de judecată.
 
În cauză nu a fost stabilit un nou termen de judecată.
 
Menţionăm că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa i-au surprins în flagrant pe cei doi bărbaţi, de 31, respectiv de 52 de ani, în timp ce ridicau de la o bancă din Constanţa suma de 29.708 lei, obţinută în mod fraudulos.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii