Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investigarea Fraudelor şi semnalul de alarmă Compania Altex, paravan pentru o escrocherie de mii de euro

ro

20 Mar, 2012 03:00 3705 Marime text
altex_IPJ_sediu_02.jpg„În ceea ce priveşte această aşa-zisă promoţie, specificăm că nu este o acţiune de marketing Altex, ci o încercare de escrocare întreprinsă de persoane din afara acestei companii"

O femeie din Constanţa şi-a început săptămâna cu dreptul. Prin intermediul unui mesaj, a fost anunţată că firma Altex îi va oferi suma de 10.000 de euro, dar şi un telefon mobil de ultimă generaţie. Tot ce trebuia să facă pentru a intra în posesia premiului era să vireze într-un cont un mic procent din suma mai sus precizată. Comisarul-şef Ioan Tomescu, şeful Serviciului Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, spune că persoanele care primesc astfel de mesaje nu trebuie să dea curs cererilor, pentru nu fac decât să sporească veniturile pe căi nelegale.

„Felicitări, în urma tragerii la sorţi ALTEX v-a desemnat câştigătorul unui telefon mobil Nokia N-97 şi 10.000 de euro, pentru informaţii apelaţi la acest nr. de telefon 0751 XXX XXX şi 0752 XXX XXX". Cu acest mesaj şi-a început săptămâna o femeie din Constanţa, care, spre fericirea ei, nu a căzut pradă escrocheriei. „Am sunat la respectivele numere de telefon. Mi s-a spus că sunt din Bucureşti şi că pentru a putea intra în posesia banilor trebuie să virez într-un cont, aparent special deschis pentru mine, un mic procent din cei 10.000 de euro. Cred că era vorba despre 800 de lei", ne-a mai spus „câştigătoarea". Contactat telefonic, comisarul-şef Ioan Tomescu, şeful Serviciului Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, spune că astfel de mesaje sunt trimise de cei care doresc să sporească veniturile pe căi nelegale şi că destinatarii nu trebuie să urmeze cerinţele în cauză. „Este de preferat să se ia legătura cu firma care ar fi organizat acel concurs. (...) Au mai existat astfel de cazuri", mai spune comisarul-şef Ioan Tomescu. La rândul lor, şi reprezentanţii companiei Altex se dezic de aceste mesaje. „În ceea ce priveşte această aşa-zisă promoţie, specificăm că nu este o acţiune de marketing Altex, ci o încercare de escrocare întreprinsă de persoane din afara acestei companii. Menţionăm că Altex nu solicită clienţilor săi prin e-mail, mesaje scrise, apeluri telefonice sau prin oricare alte modalităţi informaţii referitoare la conturi bancare, parole personale sau coduri de reîncărcare. Orice concurs organizat de către compania noastră este anunţat pe site sau în cadrul magazinelor noastre, unde se regăsesc şi regulamentele de desfăşurare prin care sunt descrise concursurile, premiile, modalitatea de desemnare a câştigătorului etc", ne-au mai precizat oficialii Altex.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii