Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Insectele au mai facut patru victime

ro

25 Aug, 2003 00:00 956 Marime text

Arahnidele ataca in continuare

Pana acum, in judetul Constanta sunt cunoscute aproape 20 de victime ale acestor insecte devenite extrem de agresive

Numarul mare de cazuri in care turisti si locuitori ai judetului Constanta au ajuns la spital in urma unor intepaturi de paianjen a declansat, in ultima luna, o adevarata fobie. Astfel, aproape in fiecare zi, la Sectia de Urgente din cadrul Spitalului Clinic Judetean Constanta se prezinta persoane care declara ca au fost victimele unor muscaturi de arahnida. De multe ori, insa, este vorba doar de alarma falsa, pacientii fiind muscati de insecte deloc periculoase, iar simptomele sunt mai mult inchipuite. La sfarsitul acestei saptamani, la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean s-au prezentat patru persoane, dintre care doua au fost insa victimele arahnidelor. Vineri seara, a ajuns la Urgenta Aura Puscas, in varsta de 16 ani, din Constanta. Tanara se afla pe plaja "Trei Papuci", cand a fost muscata de piciorul drept de un paianjen. Incidentul s-a petrecut in timp ce fata iesea din apa. Aura Puscas a fost transportata la spital, diagnosticul fiind stare generala alterata.O ora mai tarziu, a fost adusa Ana Dogaru, de 24 de ani, din Constanta. Tanara fusese muscata pe abdomen si in zona inter-fesiera de un paianjen, tot pe plaja "Trei Papuci". Plaja situata la limitele cartierului constantean Faleza Nord este bogata in vegetatie, loc in care se afla foarte multe insecte. Cele doua fete au primit ingrijiri medicale la Spitalul Judetean, dupa care au fost transferate la Clinica de Dermato-Venerice si Infectioase din cartierul Abator. Tot in acest week-end, au ajuns la spital si doi batrani. Se pare insa ca, in cazul lor, nu este vorba despre paianjeni, ci pur si simplu despre insecte putin periculoase. Din cauza varstei inaintate a pacientilor, s-a luat insa masura internarii lor. Astfel, sambata, in jurul orei 12.00, a fost adus Gheorghe Staruiala, de 79 de ani, din satul Neatarnarea, judetul Tulcea. Batranul a fost diagnosticat cu reactie anafilactica la intepatura de insecta. Staruiala a povestit ca se afla acasa si aduna fasole, cand a simtit o usturime la mana. Odata ajuns la spital, batranului i s-a acordat primul-ajutor, dupa care a fost internat in Sectia Medicala. Starea sa este buna si urmeaza a fi externat zilele urmatoare. Tot de o insecta a fost muscata si Aurica Surugiu, de 67 de ani, din Constanta. Batrana iesise, sambata dimineata, in fata blocului, ca sa curete gardul viu, cand a simtit muscatura. Dupa primele cercetari, se pare ca in cazul batranei este vorba, pur si simplu, despre o viespe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii