Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infracţiuni de corupţie Cum ar fi favorizat trei lucrători ai Serviciului Rutier un civil din cazul Saviuc

ro

12 Apr, 2012 00:00 2560 Marime text
condamnati-sediuPolitiarutiera.jpgLupu Marian Alexandru ar mai fi beneficiat de informaţii care nu sunt destinate publicului, de anularea unui proces-verbal de sancţionare contravenţională şi de eliberarea unei autorizaţi de reparaţie

Trei lucrători ai Serviciului Rutier Constanţa, dar şi un civil, cercetaţi într-un dosar desprins din mega-ancheta pornită de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa la sfârşitul lunii iunie 2009, şi-au primit ieri condamnările. Astfel, Daniel Andrei Mircea a fost osândit la doi ani de închisoare cu executare, Elvir Osman a luat doi ani cu suspendare condiţionată şi nu mai are voie să profeseze timp de patru ani, iar Enis Vuap a fost condamnat la trei luni cu suspendare condiţionată. Civilul judecat în această cauză, Alexandru Marian Lupu, a primit patru ani şi jumătate, cu executare. Acesta a fost condamnat şi în dosarul celebrului Vasile Saviuc, găsit vinovat de judecătorii Tribunalului Constanţa de comiterea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave şi condamnat la 18 ani de închisoare

condamnati-politistirutiera.jpgDe remarcat că faţă de Elvir Osman cercetările au început mai târziu, dat fiind că anchetatorii l-au confundat cu Elvin Cadîr. De altfel, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că, în perioada 15 noiembrie - 7 decembrie 2008, subofiţerii de poliţie Daniel Andrei Mircea, Enis Vuap şi „Elvin Cadîr", „cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au furnizat din proprie iniţiativă inculpatului Alexandru Marian Lupu, cercetat în dosarul nr. 1523/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, informaţii ce nu erau destinate publicului". Din câte se pare, cei trei oamenii ai legii i-ar fi spus lui Lupu că se află în atenţia organelor de poliţie, „fiindu-i dat în consemn autoturismul utilizat la comiterea infracţiunii de tâlhărie, ceea ce a determinat îngreunarea urmăririi penale în scopul sustragerii inculpatului Lupu Marian Alexandru de la răspundere penală".

La volan cu permisul suspendat

„La data de 19 noiembrie 2009, făptuitorul Lupu Marian Alexandru a condus pe drumurile publice, deşi avea suspendat dreptul de a conduce, fiind favorizat de făptuitorii subofiţeri de poliţie Elvin Cadîr şi Daniel Andrei Mircea, care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, i-au deconspirat făptuitorului dispunerea echipajelor de poliţie de pe raza municipiului Constanţa, precum şi a misiunilor acestora", au mai stabilit procurorii în cercetarea lor. Tot potrivit acestora, Lupu Marian Alexandru ar mai fi beneficiat de informaţii care nu sunt destinate publicului, de anularea unui proces-verbal de sancţionare contravenţională şi de eliberarea unei autorizaţi de reparaţie, din conţinutul căreia să rezulte că o persoană apropiată acestuia ar fi avariat maşina într-o parcare, deşi loviturile ar fi fost provocate ca urmare a unui accident nedeclarat la Compartimentul Tamponări. După cum arătam şi mai sus, acest dosar a fost desprins din mega-ancheta pornită de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa la sfârşitul lunii iunie 2009, când s-a anunţat cercetarea a aproape 40 de poliţişti. Facem precizarea că decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel. Alexandru Marian Lupu a primit patru ani şi jumătate cu executare şi în dosarul lui Vasile Saviuc, găsit vinovat de către judecătorii Tribunalului Constanţa de comiterea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave. În această speţă, Lupu a primit 15 ani de închisoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii