Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incredibil. A sâvârșit șase infracțiuni la regimul rutier într-o singură zi. A fost pus sub control judiciar

ro

06 Mar, 2017 20:56 2019 Marime text

Sâmbătă, 04 martie 2016, în jurul orei 16.15, Poliția a fost anunțată, prin sistemul 112, despre faptul că, pe DN 1A, în Municipiul Ploiești – Cartier Vest, a avut loc un accident rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au constatat că în eveniment au fost implicate două autovehicule, șoferul unuia dintre acestea necesitând îngrijiri medicale, fără a rămâne internat în spital.

Celălalt șofer ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind depistat la scurt timp și condus la sediu în vederea audierilor. Acesta a fost identificat în persoana unui ploieștean, în vârstă de 35 de ani. Fiind testat cu etilotestul, s-a descoperit că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l în aerul expirat.
De asemenea, continuând verificările, polițiștii au descoperit faptul că șoferul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule, ba mai mult, că plăcuțele de înmatriculare montate erau false iar vehiculul nu este înmatriculat.

Ploieșteanul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.
În cursul acestei zile, a fost prezentat Judecătoriei Ploiești cu propunere de arestare preventivă, care a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false.

Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii