Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iliescu, umbrela lui Miron Cozma la Constanta

ro

20 Dec, 2004 00:00 1957 Marime text

Dovezi ca Luceafarul Huilei il avea la mana pe seful statului inca din escapadele lui pe litoral din 1994

In anul 1994, Miron Cozma se tutuia telefonic cu seful statului Ion Iliescu * Luceafarul Huilei l-a sunat pe seful statului, dupa ce doua din garzile sale de corp au fost arestate de politisti pentru un scandal monstru provocat intr-o discoteca din statiunea Mamaia * Cozma l-a cerut la telefon pe "sefu`", dupa care a inceput sa se bata pe burta cu acesta, in cele din urma, cerandu-i imperativ ca oamenii sai sa fie scosi din beciurile politiei * Martor la incident a fost ziaristul Paul Parvu, caruia seful statului avea sa i se adreseze cu formula "mai animalule" * Fostul deputat Metin Cerchez confirma declaratiile ziaristului * Cozma se afla pe litoral in perioada festivalului de la Mamaia, insotind-o pe fosta si actuala lui amanta, Marilena Nitu * Legaturile celebre dintre Cozma si Iliescu au fost confirmate de insusi seful statului, care recent l-a gratiat, iertandu-l de o condamnare din care mai avea de ispasit 11 ani * La doar o zi de la aceasta decizie care pune in pericol insasi esenta democratiei, Iliescu a revocat decretul de gratiere * Cu toate acestea, legaturile si trecutul comun al celor doi raman in picioare, acuzandu-l pe omul care a intarziat dezvoltarea Romaniei timp de 14 ani * Epoca Iliescu nu se va incheia definitiv, pana in momentul in care relatia sa cu Cozma nu va fi elucidata de instantele de judecata, aceleasi care au hotarat ca Luceafarul Huilei sa petreaca 18 ani in inchisoare pentru crimele comise in mineriade * Ce se va intampla cu mana criminala, care l-a montat si aparat pe Cozma ani de zile?

In anul 1994, Miron Cozma se tutuia cu Ion Iliescu, potrivit unor martori care au asistat la convorbirile telefonice dintre cei doi. Relatiile extrem de apropiate pentru care pledeaza sursele noastre confirma ipoteza vehiculata in presa ultimelor trei zile referitoare la datoria de principiu resimtita de seful statului pe ultima suta de metri, de a elibera din inchisoare pe executantul ordinelor sale directe. Ion Iliescu l-a gratiat pe Miron Cozma pentru ca intreaga sa cariera politica a depins, la limita, de bratul criminal al liderului minerilor. Daca ulterior seful statului a anuntat revocarea decretului de gratiere, sub presiunea societatii civile, acest fapt nu anuleaza cu nimic gravitatea gestului de a-l pune in libertate pe individul care a terorizat o tara intreaga, reusind astfel sa intarzie cu cel putin 14 ani democratizarea tarii. Mai mult, marturiile privind relatiile directe dintre Miron Cozma si Ion Iliescu ar putea, pe viitor, sa concureze la inculparea acestuia pentru crimele comise de mineri in desele lor descinderi la Bucuresti.Bodyguarzii lui Cozma au terorizat MamaiaIn luna august a anului 1994, liderul minerilor, Miron Cozma, si-a petrecut un sejur pe litoralul Marii Negre, in statiunea Mamaia. Seful ortacilor a fost cazat la hotelul Patria, insa, datorita unor incidente provocate de imbolnavirea grava a investitorului care luase in contract de gestiune acest hotel, Cozma s-a mutat la Rex. El era insotit de trei garzi de corp si de o femeie, cu semnalmentele fostei si actualei amante, Marilena Nitu. Totul se petrecea inaintea festivalului de muzica usoara de la Mamaia, unde pseudovedeta Nitu era cunoscuta doar ca fidela spectatoare. Intr-o seara, Cozma le-a dat liber celor trei bodyguarzi, pentru a-si petrece timpul exclusiv cu femeia care il insotea. Acestia au ales sa-si petreaca seara in discoteca Hipodrom, din incinta hotelului Lido. Dupa numai cateva ore de distractie, datorita aburilor alcoolului, cei trei au provocat un scandal monstru. Victimele au fost pestii care plasau prostituate in discoteca citata. Se pare ca acestia nu s-au lasat impresionati de garzile de corp ale sefului ortacilor, nefiind dispusi sa le faciliteze pe gratis o seara de sex cu protejatele lor. In acele conditii, bodyguarzii le-au administrat o bataie pe cinste proxenetilor, distrugand mai multe mese, scaune, geamuri si alte bunuri din local. Scaunele, transformate subit in arme de lupta, au zburat dintr-o parte in alta, provocand leziuni chiar si martorilor nevinovati. Speriat de amploarea incidentului, patronul localului a anuntat politia, iar dupa cateva minute a chemat la fata locului si o echipa a unui cotidian local. Politistii de la sectia Mamaia au fost primii care au ajuns la fata locului. In doar cateva minute, un echipaj condus de maiorul Mihai Dumitru a restabilit ordinea si a urcat in duba intreaga suflare. Una din garzile de corp ale lui Miron Cozma a scapat de fortele de ordine, plecand in graba catre hotelul Rex. Protagonistii scandalului au fost condusi in arestul IPJ Constanta, de pe bulevardul Mamaia."Buna seara, sefu"La scurt timp de la plecarea dubei, la fata locului a ajuns si ziaristul Paul Parvu. "Era trecut de 12 noaptea, pentru ca, desi eram de serviciu, a trebuit sa iau un taxi, avand in vedere ca soferul nostru isi termina tura de lucru la 12 noaptea. Cand am ajuns la fata locului, l-am gasit doar pe patronul discotecii si personalul de serviciu. In rest, liniste. Dupa cateva minute in care patronul mi-a relatat intregul incident, in fata hotelului Lido a oprit un autoturism Aro, cenusiu, care avea pe ambele portiere sigla Federatiei Sindicatelor Minerilor. Imediat a coborat Miron Cozma, care a intrat in local, trantind usile cu un gest care trada o stapanire totala a situatiei. A urmat o scurta convorbire cu patronul discotecii, dupa care liderul minerilor a sunat la Politia Mamaia. Aici a cerut cu maiorul Mihai Dumitru, iar din discutia celor doi am inteles ca persoanele retinute au fost conduse in arestul IPJ de pe bulevardul Lenin (Mamaia, n.r.). Cozma l-a amenintat pe seful politiei Mamaia ca isi va pierde postul pentru ca a indraznit sa-i aresteze oamenii. Enervat la culme de situatie, Miron Cozma a format numarul de la administratia prezidentiala. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile, asa ca a sunat de la telefonul fix din biroul patronului discotecii", declara Paul Parvu. Potrivit acestuia, Cozma ar fi cerut la telefon sa vorbeasca "cu sefu`". Dupa un minut de asteptare pe muteste la telefon, a raspuns chiar cel pe care il cauta. "Buna seara domnule Iliescu", ar fi spus Cozma, desi ceasul arata peste 1 si jumatate dimineata. Sursa noastra declara ca liderul minerilor si-ar fi schimbat expresia fetei, fiind probabil certat de seful statului ca il deranjeaza la acea ora. "Cozma a inceput sa-l tutuiasca pe Iliescu, folosind un limbaj foarte permisiv. Era un soi de bataie pe burta intre cei doi, care lasa sa se inteleaga faptul ca in trecutul comun au avut multe momente de apropiere. Mai mult, mi s-a creat impresia ca seful minerilor ii cerea lui Iliescu ceva care i se cuvenea, anume protectie absoluta pentru el si oamenii lui, indiferent de actele comise", declara Paul Parvu. Potrivit acestuia, la finalul convorbirii, Cozma i-ar fi spus presedintelui: "sefule, cand ajung la Politia Judetului, vreau ca oamenii mei sa ma astepte in strada". Ziaristul spune ca, dupa ce a pus receptorul in furca, Miron Cozma a dat cu ochii de el si l-a intrebat ce cauta acolo. Cand a aflat ca este ziarist, l-a invitat in autoturismul sau, ca sa constate la fata locului actul de justitie. "Intr-adevar, intr-un sfert de ora eram pe bulevardul Lenin (Mamaia, n.r.), iar cei doi bodyguarzi erau in fata Politiei, asteptandu-l pe seful lor.Fostul deputat Cerchez confirmaIn perioada mentionata, fostul deputat Metin Cerchez era directorul si managerul saptamanalului constantean "Incomod", un ziar sustinut de trustul de presa puternic pe atunci "Meridian" care apartinea defunctului Victor Eduard Gugui, unul din cei mai "tari" oameni de afaceri romani ai acelei perioade. Fenomenul Cozma a fost sesizat si in paginile acelui saptamanal constantean, care avea pe atunci o orientare de opozitie. Interpelat telefonic in cursul serii de ieri, Cerchez ne-a declarat ca-si aduce bine aminte de situatia declansata atunci de oamenii lui Miron Cozma. Totodata, ne-a confirmat si faptul ca toata povestea penala a fost trecuta extrem de rapid sub tacere, mai ales ca toata lumea cunostea implicatiile unei eventuale incercari de continuare a cercetarii politienesti. Mai mult. Seful IPJ Constanta din acea vreme, generalul Argiroiu, a fost "promovat" in functie, lasand postul de la Constanta vacant. Ziaristul Paul Parvu poate fi considerat la antipod fata de Miron Cozma, in relatia cu Ion Iliescu. La doi ani de la incidentul de la Hipodrom, Paul Parvu a fost molestat de presedintele Iliescu, in fata Prefecturii Constanta, seful statului adresandu-i-se cu apelativul "mai animalule".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii