Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată lista funcţiilor de conducere şi de execuţie vacante în DNA!

ro

12 Mar, 2015 00:00 1575 Marime text
Potrivit evidenţei funcţiilor de conducere şi de execuţie vacante de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la nivelul instituţiei sunt disponibile zece posturi. 
 
Dintre acestea, amintim funcţia de procuror şef-adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, precum şi pe cea de procuror-şef al Serviciul Teritorial Cluj, Craiova şi Galaţi. Vacant este şi postul de şef al Serviciului resurse umane, perfecţionare profesională şi documentare, registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul, cel de şef al Secţiei judiciară penală - Serviciul de reprezentare la Înalta Curte de Casaţie şi Judtiţie, dar şi cel de procuror-şef al Biroului de combatere a corupţiei din administraţia centrală din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei - Serviciul independent de combatere a corupţiei la nivel înalt. Tot conform evidenţei mai sus precizate, este vacant un post de procuror în Serviciul teritorial Alba Iulia, unul în Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie - Serviciul de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi tot unul în Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii