Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iata cine pleaca din Spitalul Judetean

ro

06 Aug, 2010 02:04 2600 Marime text
sanitas_-_spitalul_judetean.jpgConsiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean a decis ce posturi să se disponibilizeze, în lipsa reprezentanţilor Sindicatului Sanitas.

Şedinţele Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa s-au desfăşurat haotic în ultima perioadă, mai ales după ce Sindicatul Sanitas a propus unele modificări ale planului de restructurare iniţial. Şedinţa care trebuia să se desfăşoare pe data de 4 august a fost amânată, deoarece Consiliul de Administraţia s-a întrunit cu câteva zile înainte. „Pe 31 iulie, când s-a desfăşurat şedinţa, noi nu am fost chemaţi să participăm şi ni s-a prezentat în scris răspunsul la cererile noastre. S-a diminuat numărul disponibilizaţilor şi s-a luat în calcul, pentru restructurare, vârsta de pensionare, cumulul de salarii, şi ca unii medici, care sunt şi cadre universitare, să nu mai poată practica", a declarat Nicolae Manea, preşedintele filialei Constanţa a Sanitas. Conform hotărârii emise de către Consiliul de Administraţie, s-a precizat ştatul de funcţii a posturilor finanţate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa, în vederea încadrării în bugetul de venituri şi cheltuieli. Astfel, noua structură de personal presupune reducerea numărului medicilor de la 224, câţi erau la data de 1 august, cu 18 angajaţi. În ceea ce priveşte personalul superior, din 19 posturi, înregistrate la 1 august, vor fi restructurate şase. Personalul mediu, inclusiv asistenţi cu studii superioare, înregistrat la 1 august, era de 936, dintre care vor fi concediaţi 115 angajaţi. În ceea ce priveşte infirmierele şi agenţii de dezinfecţie, la începutul lunii august erau înregistraţi 286 de angajaţi, din care 24 vor pleca acasă. Brancardierii sunt cei mai fericiţi, pentru că lor nu li se vor aplica reduceri de personal, deoarece există deficit de angajaţi, numărul celor înregistraţi la data de 1 august fiind de 47.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • emilia 06 Aug, 2010 10:29 Comentariu ?! Mai este ceva de comentat??Se fac restructurari de personal medical ?!cind ei pleaca pe capete in strainatate ?