Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotii au furat podul din Dropia

ro

27 Nov, 2003 00:00 843 Marime text
Politistii din comuna Tortomanu cerceteaza in stare de libertate cinci barbati, cu varste cuprinse intre 18 si 32 de ani, din Medgidia, acuzati de savarsirea infractiunii de furt calificat. Mihai I., Stanescu I., Radu B., Nica I. si Mihai L. sunt acuzati ca, in urma cu doua zile, au furat un podet metalic de cateva sute de kilograme, aflat in vecinatatea satului Dropia. Frustrati, probabil, ca nu mai pot fura fier vechi din vagoanele CFR care trec prin Medgidia, cei cinci s-au reorientat si s-au gandit sa fure podul din Dropia. Luni noapte, grupul s-a deplasat pana in localitatea sus-mentionata, au sustras podetul si, cu ajutorul unei masini, l-au transportat la locuinta unuia dintre ei. Valoarea prejudiciului cauzat prin infractiune se ridica la peste 10 milioane de lei. Din fericire, acesta a fost recuperat in intregime pentru ca politistii au reusit identificarea autorilor chiar inainte ca acestia sa valorifice prada. Tinerii risca ani grei de inchisoare pentru furt calificat in cazul in care vor fi gasiti vinovati de catre instanta competenta sa judece cauza.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii