Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:12 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărâre definitivă Taximetristul care susţinea că a fost violat, condamnat de Curtea de Apel Constanţa

ro

07 Nov, 2013 00:00 2990 Marime text
Nicolae Stan (fost Mocanu), de 35 de ani, din Tulcea, care a susţinut că a fost violat de Luminiţa Perijoc, a fost condamnat definitiv de judecătorii Curţii de Apel Constanţa. Ieri, magistraţii constănţeni au menţinut decizia Judecătoriei Tulcea, instanţă care l-a condamnat pe Nicolae Stan, pe data de 9 mai, la nouă luni de închisoare într-un dosar privind un denunţ calomnios. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, la data de 27.01.2009, „cu rea credinţă, inculpatul (n.r. Nicolae Stan) a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea referitor la săvârşirea unor fapte penale în sarcina numiţilor G.S. şi G.P., deşi cunoştea că acuzaţiile aduse acestora sunt nereale, insistând, ulterior, în susţinerea unor declaraţii mincinoase pe parcursul cercetărilor ce s-au efectuat în dosarul astfel constituit”. „Dată fiind calitatea de lucrător de poliţie a uneia dintre părţile vătămate, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, unde, în urma cercetărilor efectuate, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii G.S. şi G.P.

Ulterior, G.S. şi G.P. au formulat plângeri penale împotriva inculpatului Stan Nicolae sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă, în raport cu plângerea formulată de către acesta din urmă prin care preciza faptul că partea vătămată G.S. (în calitate de lucrător de poliţie) ar fi încheiat un proces verbal de contravenţie pe numele său, sancţionându-l pentru comercializarea, cu încălcarea legii, a unei cantităţi de struguri, deşi, la momentul respectiv, 12.10.2007, el nu s-ar fi aflat în ţară.

Totodată, în plângerea formulată, inculpatul a arătat că cealaltă parte vătămată, cu care de altfel se afla în relaţii de duşmănie, respectiv G.P. (care fusese şi el sancţionat contravenţional pentru aceeaşi faptă), i-a furnizat lui G.S. datele lui de identificare, pe care le-a utilizat, în mod abuziv, la încheierea procesului verbal de contravenţie”, conform procurorilor. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Tulcea şi închis, ieri, de Curtea de Apel Constanţa. Amintim că Nicolae Stan a susţinut că ar fi fost violat de Luminiţa Perijoc, din Tulcea. Deoarece plângerea bărbatului cu privire la comiterea şi a infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate nu s-a coroborat cu niciun mijloc de probă, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală a femeii pentru aceste două fapte. În schimb, ea a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii