Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Heroina la Penitenciarul Poarta Alba

ro

17 Dec, 2009 01:31 1409 Marime text
Trafic de heroină la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Procurorii DIICOT - Structura Centrală, alături de ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi cu sprijinul DGIPI au reuşit destructurarea unei reţele internaţionale de dealeri de droguri.

Capul reţelei pare să fi fost Ongor M., un cetăţean turc închis în Penitenciarul Poarta Albă, unde se află în executarea unei pedepse de 18 ani de detenţie, primită pentru trafic de narcotice. Săptămâna trecută, mai precis pe 9 decembrie, ofiţerii BCCO Constanţa, alături de cadrele penitenciarului, au efectuat o percheziţie în secţia de deţinere în care se afla şi Ongor M. În camera de detenţie s-au găsit un telefon mobil şi nouă cartele telefonice. Totuşi, din moment ce bunurile nu au fost găsite asupra sa, oamenii legii nu pot decât presupune că erau ale cetăţeanului turc, însă, în aceiaşi cameră cu el mai erau cazaţi alţi 19 deţinuţi. Ancheta este în curs de desfăşurare. Potrivit procurorilor, Ongor M., cetăţean turc condamnat la 18 ani de închisoare pentru tâlhărie şi trafic de droguri de mare risc şi aflat în detenţie în Penitenciarul Poarta Albă, procura şi transporta heroină, prin intermediari din Turcia, pe care o vindea în România. Din cercetări, a reieşit că drogurile erau preluate de un anume Florian Sorin S. care, prin intermediul altor persoane, le distribuia mai multor dealeri din Bucureşti şi din ţară pentru a ajunge la consumatori. Pe 19 noiembrie 2009, Gabriela Lungu a fost reţinută de procurorii DIICOT, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce transporta 100 de grame de heroină. A doua zi, femeia a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, iar Tribunalul Bucureşti a dispus, ieri, prelungirea arestării. Ulterior, pe 9 decembrie, au mai fost prinşi în flagrant Florian Sorin S. şi Georgeta D., după ce au preluat de la o firmă de transport un colet în care erau ascunse opt pachete conţinând aproximativ două kilograme de heroină. Totodată, pe 15 decembrie au mai fost reţinuţi Ramon M., liderul reţelei de distribuţie, Lăcrămioara M. şi Simona Nicoleta M. Pentru cei trei, procurorii au întocmit propunere de arestare preventivă. De menţionat că, în urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări aproximativ 2,14 kilograme de heroină, 45 de comprimate de metadonă, 11 telefoane mobile şi 11 cartele SIM, două aparate video şi două carduri de memorie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii