Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Galeria FC Farul ar putea ramane fara lider

ro

21 Aug, 2008 00:00 1398 Marime text
1219260045.jpg

Tribunalul va decide daca Sorin Mihailescu va mai putea sau nu sa intre pe stadion

Sorin Iulian Mihailescu, liderul galeriei Farul, este in pericol sa isi piarda dreptul de a intra pe stadion. Inspectoratul de Jandarmi Judetean a promovat, anul trecut, o actiune in instanta pentru a i se interzice dreptul de a participa la manifestarile sportive. Desi Judecatoria Constanta a considerat ca sanctiunile aplicate au fost suficiente si au respins actiunea IJJ, sentinta a fost atacata la Tribunalul Constanta, unde situatia ar putea sta altfel. Cu un dispret total pentru autoritati, Mihailescu nu s-a prezentat nici macar o data la procesul desfasurat la Judecatorie. Inainte sa intre in vigoare Legea 4/2008 a Sportului, jandarmii nu puteau aplica direct, prin procesul verbal de contraventie, interdictia de a intra pe stadion. Era nevoie de o hotarare judecatoreasca in acest sens. Pentru ca a avut norocul sa calce pe bec inainte de a intra in vigoare noua lege, Mihailescu s-a ales numai cu sanctiuni contraventionale de la jandarmi, in valoare aproximativ 500 de lei, urmand ca instanta sa decida aplicarea unei masuri mai dure. Reprezentantii IJJ au solicitat interzicerea accesului lui Sorin Mihailescu pe stadion pentru o perioada de sase luni, minimul prevazut de lege. Cererea jandarmilor s-a bazat pe faptul ca liderul galeriei Farul acumulase deja doua amenzi anul trecut. De altfel, barbatul este cunostinta veche a jandarmilor, detinand aproape un record personal de amenzi primite. Magistratii care au analizat dosarul pe fond au apreciat insa ca cele doua sanctiuni incasate de Mihailescu, anul trecut, au reprezentat o pedeapsa suficienta. In acest sens, acestia au respins, in luna ianuarie, actiunea IJJ, intrucat au considerat ca nu se mai impune masura complementara de a i se interzice accesul pe stadion. Pentru a lua aceasta decizie, judecatorii s-au bazat si pe comportamentul ulterior al liderului galeriei Farul. Reprezentantii Inspectoratului de Jandarmi au atacat in recurs sentinta pronuntata de Judecatorie. Dosarul a ajuns pe rolul Sectiei Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Constanta si urmeaza sa se judece pe 26 noiembrie.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii