Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotoreporteri sechestrati de politisti

ro

19 Jun, 2009 02:17 1240 Marime text
Doi fotoreporteri ai cotidianului Uups! au fost reţinuţi de poliţişti, ieri, în sediul Poliţiei Transporturi, de pe strada Mihai Eminescu. 

Potrivit declaraţiilor lui Bebe Pitei şi ale fiului acestuia, Vicenţiu Pitei, aceştia se aflau într-o maşină parcată în apropierea sediului de poliţie şi aşteptau cu aparatele pregătite să surprindă o anumită persoană, în legătură cu care făceau o anchetă. După câteva ore, la maşina lor au venit patru poliţişti care le-au cerut să meargă cu ei în sediu. Deşi iniţial au protestat, fotoreporterii s-au supus când au fost ameninţaţi că li se pun cătuşele. Cei doi au petrecut mai mult de o oră în sediul poliţiei, timp în care li s-au cerut aparatele şi tehnica la verificat, pe motiv că sunt suspectaţi de terorism. Jurnaliştii de la Uups! au declarat că sunt hotărâţi să depună plângere împotriva poliţiştilor, considerând demersul lor unul abuziv. La polul opus, comisarul şef George Stoican, şeful Biroului Siguranţă Publică din cadrul SRPT Constanţa, a declarat că cei doi au fost văzuţi mai multe zile la rând pândind sediul instituţiei, astfel că au devenit suspecţi. „Am acţionat cu profesionalism", a adăugat comisarul şef.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii