Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul presedinte al Federatiei Rromilor din Mangalia, condamnat la 10 ani de inchisoare

ro

05 Jul, 2004 00:00 1190 Marime text

In timp ce Politia se face ca ploua, Justitia si-a facut treaba

In luna aprilie, o profesoara in varsta de 31 de ani a fost sechestrata si violata timp de cinci ore in incinta Scolii nr.1 din localitatea Mangalia * Ea l-a indicat ca autor pe presedintele Federatiei Rromilor din aceeasi localitate * Vasile Cobzaru s-a prezentat drept director al scolii, dar de fapt era paznicul institutiei # La un moment dat, dupa ce acesta a plecat sa cumpere bautura, tanara a reusit sa contacteze Politia, de pe telefonul mobil, la 955 * Desi a auzit despre ce este vorba, dispecerul de serviciu constantean a indrumat-o sa sune la Politia din Mangalia * Cu toate acestea, exista informatii conform carora niste politisti din Mangalia s-ar fi dus la locul indicat, dar, cand au vazut ca este vorba despre Cobzaru, au plecat cu coada intre picioare * La timpul respectiv, conducerea IPJ a demarat o ancheta pentru a stabili vinovatia politistilor din Mangalia, insa, asa cum ne-am obisnuit cand este vorba despre cadre ale Politiei, nici pana in prezent nu s-au facut publice rezultatele investigatiilor

In timp ce reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta se fac ca ploua in "cazul Cobzaru", deoarece nici dupa aproximativ trei luni de zile nu au fost facute publice rezultatele anchetei dispuse vizavi de politistii din Mangalia, magistratii de la Judecatoria Mangalia s-au pronuntat in dosarul in care inculpat este presedintele Federatiei Rromilor - filiala Mangalia, Vasile Cobzaru. El a fost trimis in judecata sub acuzatia de viol si lipsire de libertate. Prin sentinta dispusa de judecatori, acesta a fost condamnat la 10 ani de inchisoare si obligat la plata a cinci sute de milioane de lei, despagubiri morale catre partea vatamata. Sentinta nu este definitiva in acest caz si poate fi atacata cu apel la Tribunalul din Constanta. In luna aprilie, dupa ce a fost sechestrata timp de cinci ore in incinta Scolii numarul 1 din Mangalia, o profesoara a fost batuta si apoi violata de catre presedintele Federatiei Rromilor - filiala Mangalia.Potrivit actului de inculpare, Vasile Cobzaru, care este presedintele Federatiei Rromilor din Mangalia si, in acelasi timp, paznic la Scoala numarul 1 din aceeasi localitate, s-a intalnit cu profesoara Mihaela Dogaru, in varsta de 31 de ani. Din vorba in vorba, barbatul, care are 55 de ani si este divortat, s-a recomandat drept directorul scolii respective si i-a oferit tinerei un post de profesoara la clasele de alfabetizare a rromilor, care functioneaza in incinta institutiei. Bucuroasa ca ar putea castiga un ban in plus din orele suplimentare pe care i le oferise Cobzaru, femeia nu a refuzat, insa a spus ca ar dori sa vada totusi locul in care va lucra. In acest sens, inainte de Paste, barbatul a sunat-o pe Mihaela Dogaru si cei doi s-au intalnit la scoala respectiva. Barbatul a dus-o pe tanara intr-o camera de protocol, iar dupa ce a blocat usa, a obligat-o sa intretina raporturi sexuale. Deoarece aceasta s-a opus, Cobzaru a lovit-o de mai multe ori, in cele din urma reusind sa-si duca la capat planul. Mai mult, profesoara a fost sechestrata de la ora 12.00 si pana la ora 19.00, iar in acest interval de timp a fost violata de cinci ori. Dupa mai multe ore, femeia i-a cerut voie lui Cobzaru sa se duca la toaleta. Baia era invecinata cu sediul Partidului Democrat din Mangalia, unde se desfasura o sedinta, astfel ca tanara a inceput sa tipe si sa bata cu pumnii si picioarele pana cand a fost auzita de participantii la intalnire, care au anuntat imediat Politia din localitate. Agresorul a fost gasit in camera in care se petrecuse fapta, in timp ce se uita la televizor. El a recunoscut ca a intretinut relatii sexuale cu Mihaela Dogaru, insa, asa cum era de asteptat, a sustinut ca a avut consimtamantul acesteia, declaratie care nu a stat in picioare in fata judecatorilor.

Politia s-a spalat pe maini in cazul profesoarei

In alta ordine de idei, la un moment dat, victima a reusit sa contacteze de pe telefonul mobil Politia la numarul 955, insa dispecerul de serviciu a indrumat-o sa sune la Politia din Mangalia. Deoarece bateria telefonului s-a terminat, fata nu a mai reusit sa intre in contact cu reprezentantii legii din Mangalia. Cu toate acestea, exista informatii ca, totusi, la locul indicat de profesoara s-au prezentat doi politisti din Mangalia, dar, atunci cand au vazut ca este vorba despre Cobzaru, au plecat cu coada intre picioare in loc sa-i acorde primul-ajutor victimei. Datorita acestor impedimente, la timpul respectiv, conducerea IPJ a demarat o ancheta pentru a stabili politistii vinovati de neglijenta in serviciu. Cu toate acestea, asa cum ne-am obisnuit cand este vorba despre cadre ale Politiei, nici dupa aproximativ trei luni de zile de la producerea incidentului, nu au fost facute publice rezultatele investigatiilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii