Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul jandarm Sorin Mustăţea şi-a regăsit vocaţia de artist

ro

15 Sep, 2010 02:04 1806 Marime text
Mustatea_Sorin_Mustatea.jpgAr fi trebuit să cânte la trompetă, dar a făcut carieră în jandarmerie. Cu toate acestea, imediat ce a putut trece în rezervă, a reuşit să facă ceea ce şi-a dorit toată viaţa.

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis" (GJMT) Constanţa a avut parte de un purtător de cuvânt foarte talentat. Sorin Mustăţea, care acum este în rezervă, a fost dirijorul fanfarei Jandarmeriei, iar acum cântă la trompetă alături de alţi „artişti", într-o colaborare cu Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân". Şi, pentru ca această pasiune să fie cât mai bine exploatată, Mustăţea a renunţat la GJMT. „Colaborez de mai mulţi ani cu cei de la Colegiu. Am participat cu ei la Festivalul Internaţional de Muzică Populară Europeada. Eu am terminat Conservatorul „George Enescu" din Iaşi, dar valurile vieţii m-au purtat către jandarmerie. Am plecat de acolo şi am trecut în rezervă pentru a mă putea ocupa de pasiunile mele", a declarat Sorin Mustăţea. Aşteptăm cu interes şi alte proiecte ale muzicianului, poate chiar să reînfiinţeze fanfara Jandarmeriei, care deţinea suveranitatea în Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii