Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul jandarm care l-a agresat pe tanarul bucurestean va fi trimis in fata instantei

ro

09 Sep, 2003 00:00 769 Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului Militar Constanta vor finaliza cat de curand rechizitoriul si vor dispune trimiterea in judecata a fostului jandarm care a agresat un tanar venit pe litoral. In noaptea de 12 spre 13 august, Emil Andrei Balcu, Marian Alexandru Constantin, Claudiu Dan Florescu, toti din Bucuresti, impreuna cu prietena unuia dintre ei, se deplasau cu autoturismul avand numarul de inmatriculare B-46-VDA. Conform declaratiilor date de catre martorii care au participat la incident, la iesirea din statiunea Mamaia, masina a fost oprita pentru un control de rutina de catre un microbuz al Jandarmeriei, cu numarul de inmatriculare B-29-HAD. Asa cum sustin martorii oculari, Balcu a fost agresat verbal si fizic de catre echipa Jandarmeriei. In urma acestui incident, tanarul a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean Constanta, unde a suportat o interventie chirurgicala. Conform cadrelor medicale, Emil Andrei Balcu a fost operat de urgenta deoarece avea hemoragie interna si ruptura de ficat, acesta putand deceda in orice moment. Imediat, reprezentantii Jandarmeriei au demarat o ancheta interna la nivelul Gruparii Mobile de Jandarmi Constanta si s-a luat masura constituirii unei comisii de cercetare, care a analizat acuzatiile formulate, cauzele si conditiile producerii incidentului, veridicitatea datelor si modalitatea legala de rezolvare a situatiei. Deoarece in urma cercetarilor s-a stabilit ca unul dintre jandarmi, in speta Danut Stoica, s-a abatut de la normele deontologice, acestuia i s-a desfacut contractul de munca. In acelasi timp, seful patrulei din seara respectiva a fost sanctionat disciplinar. In alta ordine de idei, procurorii din cadrul Parchetului Militar Constanta vor finaliza cat de curand rechizitoriul prin care vor dispune trimiterea in judecata a lui Danut Stoica sub acuzatia de purtare abuziva si vatamare corporala grava deoarece, datorita leziunilor produse, viata victimei a fost pusa in pericol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii