Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Foştii comisari de la Garda Financiară nu se lasă daţi afară

ro

23 Jan, 2012 00:00 3388 Marime text

cap_2.jpgÎndepărtaţi şi umiliţi, lăsaţi fără privilegiile unor funcţii ce, deopotrivă, inspirau teamă şi deschideau uşi, foştii gardişti îşi caută în justiţie gloria pierdută a posturilor ocupate până mai în vara anului trecut

Garda Financiară Constanţa suscită interese dintre cele mai mari ce generează lupte dintre cele mai aprige. Nici bine n-a început anul, că foştii comisari ai Secţiei Constanţa a Gărzii Financiare au pornit din nou atacul împotriva instituţiei care i-a exclus încă din vara trecută din rândurile sale. Îndepărtaţi şi umiliţi, lăsaţi fără privilegiile unor funcţii ce, deopotrivă, inspirau teamă şi deschideau uşi, foştii gardişti îşi caută în justiţie gloria pierdută a posturilor ocupate până mai în vara anului trecut.

În ultimele două săptămâni, la Tribunalul Constanţa au fost înregistrate şase noi procese, fiind vorba despre acţiuni intentate de foştii gardişti împotriva Comisariatului General al Gărzii Financiare. Primul dintre acestea este dosarul cu numărul 452/118/2012, înregistrat în data de 13 ianuarie pe rolul Secţiei Contencios administrativ şi fiscal a instanţei. Foarte interesant, în 2012, calea în instanţă înapoi spre Garda Financiară a fost deschisă de însuşi Cornel Ştefan Garimovici, fost şef al Gărzii Financiare Constanţa. El a dat în judecată atât Comisariatul General al Gărzii Financiare, cât şi Garda Financiară Constanţa, solicitându-le judecătorilor constănţeni să anuleze un act administrativ emis de instituţiile reclamate. Procesul fostului mai-mare peste gardişti a fost programat să se desfăşoare pe data de 14 iunie, la completul CA4 al instanţei Tribunalului. În aceeaşi zi cu fostul gardist suprem constănţean, şi fostul comisar Stelică Vasile a dat în judecată instituţia care l-a dat afară din rândurile sale în vara anului trecut. Dosarul său a primit numărul 453/118/2012, urmând ca procesul să fie înceapă pe data de 8 iunie, la completul CA7. Stelică Vasile de asemenea a chemat în instanţă şi Garda Financiară Constanţa, dar şi Comisariatul General al Gărzii Financiare.

Al doilea val


gardisti_-_Tribunalul_Cta3.jpg
Nu în ultimul rând, pe 13 ianuarie a fost înregistrată şi acţiunea fostului gardist Niculaie Manea, care a primit numărul 454/118/2012, iar primul termen de judecată a fost programat pe data de 22 iunie, tot la completul CA7. Săptămâna trecută, noi dosare au fost înregistrate la Tribunal. Cauza cu numărul 698/118/2012 a fost înregistrată vineri la Secţia Contencios administrativ a Tribunalului Constanţa, obiectul fiind reprezentat de anularea unui act administrativ. Părţi în proces sunt deja celebrul fost gardist Costel Papin, în rolul de reclamant, şi, de partea cealaltă, Comisariatul General al Gărzii Financiare şi Garda Financiară Secţia Judeţeană Constanţa, în calitate de pârâţi. Prima înfăţişare în procesul în care comisarul Papin se luptă pentru fostul loc de muncă a fost programată să se desfăşoare pe data de 24 mai, la completul CA5 al Tribunalului. Următorul în lista gardiştilor care vor să-şi recupereze locul de muncă este Gavril Moroşan, reclamant în dosarul cu numărul 700/118/2012, împotriva Gărzii Financiare Constanţa - Secţia Judeţeană şi a Comisariatului General al Gărzii Financiare. Dosarul său va fi luat în discuţie în aceeaşi şedinţă cu cel al comisarului Papin. Nu în ultimul rând, şi Ionel Radu a dat în judecată Garda Financiară Constanţa, în cauza cu numărul 701/118/2012, procesul urmând să se judece pe 19 iunie, la completul CA7 al Secţiei Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii