Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta politista Beatrice Popescu va fi judecata pentru abuz in serviciu

ro

29 Jun, 2004 00:00 1437 Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta au dispus, ieri, trimiterea in judecata a fostului ofiter din cadrul Formatiunii Cercetari Penale, Beatrice Popescu, sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor publice. In acelasi caz a mai fost cercetata si Alina Ciureanu, pentru neglijenta in serviciu, insa anchetatorii au dispus scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ, respectiv o amenda in valoare de cinci milioane de lei. In cursul anului trecut, ca urmare a unor interpelari in Parlament referitoare la dosarul penal al cetateanului turc Salih Cakir, despre care nu se mai stia nimic, reprezentantii Ministerului Justitiei l-au sesizat pe procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, Marian Alexandru. Asa cum era normal, acesta, la randul sau, a pornit o adevarata investigatie, in cele din urma descoperindu-se grave nereguli in "curtea" politistilor. Dupa ce a verificat scriptic daca dosarul cu pricina se afla la Parchet si a constatat ca nu exista, a solicitat sa poarte o discutie cu ofiterul care s-a ocupat de caz, respectiv inspectorul principal Beatrice Popescu. In cele din urma, s-a descoperit ca dosarul se afla de ani de zile in fisetul acesteia, desi in registrul penal al Politiei figura ca fiind inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta inca din anul 2001. Ca urmare a acestor impedimente, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, Marian Alexandru, a sesizat conducerea Politiei. In scurt timp, la Politia Municipiului Constanta, la Formatiunea Cercetari Penale, a fost efectuat un control de fond ce viza activitatea inspectorului principal Beatrice Popescu. In cele din urma, s-au constatat grave abateri profesionale. Astfel, pe langa dosarul care-l privea pe Salih Cakir, comisia a depistat in fisetul personal al ofiterului alte 55 de dosare penale in care cercetarile erau terminate, dar nu ajunsesera la Parchet. In mod normal, secretarul dactilograf Alina Ciureanu avea obligatia de a trece in condica de Parchet toate dosarele inaintate acestei institutii. Cu toate acestea, Beatrice Popescu lua unele dosare cu motivarea ca trebuia completata urmarirea penala, ceea ce a dus si la sanctionarea subalternei sale. Luata la intrebari, politista a declarat ca a uitat sa trimita dosarele la Parchet si ca este numai vina ei. Femeia a fost judecata in regim de urgenta in Consiliul de disciplina al Inspectoratului Judetean al Politiei Constanta, care a propus destituirea din functia pe care o detine, respectiv trecerea in rezerva, iar hotararea a fost aprobata si de prim-adjunctul ministrului de Interne, chestorul Toma Zaharia. Dosarele care nu fusesera trimise Parchetului nu implicau cauze complexe sau nume ale unor personalitati, iar cel mai vechi dosar care statea bine mersi in fisetul inculpatei era din anul 1996. Multi colegi de-ai lui Beatrice Popescu au declarat ca femeia era considerata un ofiter cu experienta si ca nu-si pot explica cum de a gresit in acest mod tocmai ea. Dosarul penal al lui Beatrice Popescu a fost trimis Tribunalului Constanta, care urmeaza sa stabileasca primul termen de judecata.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii