Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Fiecare va plăti în faţa lui Dumnezeu“ Radu Mazăre ar putea ajunge în arest chiar în Vinerea Mare

ro

16 Apr, 2014 00:00 2328 Marime text
Mazăre: „Presiunile politice pe care le face DNA în toată ţara şi în mod special în Constanţa sunt făcute la ordin”. Nicuşor Constantinescu: „DNA este o poliţie politică“

Edilul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, cercetat penal de procurori pentru luare de mită în dosarul campusului social „Henri Coandă“,  va merge azi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Primarul se află sub control judiciar şi este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. Ieri, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în vederea efectuării de verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu apariţia în mass-media a unor afirmaţii denigratoare care aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar. 

Într-un comunicat oficial, DNA face referire la unele dintre declaraţiile făcute de Mazăre, în perioada 9 - 10 aprilie, care au fost preluate de mai multe publicaţii de presă, cum ar fi: „(…) Presiunile politice pe care le face DNA în toată ţara şi în mod special în Constanţa sunt făcute la ordin. Eu nu vreau răul nimănui şi când nu o să mai fie preşedintele Băsescu nu o să discut niciodată ca să-mi plătească. Fiecare va plăti în faţa lui Dumnezeu, a spus Mazăre”.
„În legătură cu faptele reţinute în sarcina sa, din cuprinsul mai multor articole de presă, conţinutul afirmaţiilor şi limbajul folosit exced cadrului constituţional şi procesual, privind exercitarea dreptului la apărare şi celui privind libertatea de expresie şi limitele acesteia.Menţionăm că, Mazăre Radu Ştefan a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data de 8 aprilie, în sarcina acestuia reţinându-se săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În acest context, s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii analizarea şi dispunerea măsurilor legale, ţinând seama că, prin declaraţii de acest gen se creează un potenţial de deteriorare a imaginii magistraţilor, ca reprezentanţi ai instituţiilor statului“, potrivit DNA. Nu este pentru prima dată când un lider local ajunge în atenţia CSM. Aproape de începutul lunii februarie, mecanismul Inspecţiei Judiciare din CSM s-a pus în mişcare după ce, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a declarat, printre altele: „DNA este o poliţie politică“.

Ulterior deliberărilor, plenul CSM a reţinut că afirmaţiile publice ale lui Nicuşor Daniel Constantinescu nu au fost de natură să afecteze independenţa şi integritatea procurorilor, însă comunicatul de presă publicat la data de 15 ianuarie, pe pagina oficială de Internet a CJC este de natură să afecteze independenţa şi integritatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Astfel, plenul Consiliului a decis că se impune apărarea independenţei şi integrităţii magistraţilor. De altfel, acest sfârşit de săptămână este extrem de important pentru Radu Mazăre. Pe data de 18 aprilie, în Vinerea Mare, edilul municipiului se va afla în atenţia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Aceştia vor decide dacă primarul va fi cercetat în stare de libertate sau dacă îl trimit în arest. În aceeaşi situaţie se află şi afaceristul Avraham Morgenstern, suspectat de dare de mită. De menţionat că, ieri, Radu Ştefan Mazăre a mers la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, conform programului de supraveghere. Primarul a întârziat 15 minute, după cum chiar el a declarat jurnaliştilor în faţa inspectoratului. „Am întârziat 15 minute, sper să nu mă certe poliţistul. (...) Dacă asta mi-a fost dat să pătimesc, asta o să trag“, a mai declarat Mazăre, făcând referire la termenul de la Înalta Curte, din data de 18 aprilie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii