Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Falsul inspector OPC e unul si acelasi cu cel care a furat autotrenul

ro

12 Aug, 2002 00:00 1044 Marime text

Barbatul "super-dotat"

Infractorul facea pe nebunul pentru a scapa nepedepsit * In ziua de 4 august, Agrigoroaie a alimentat autoturismul cu benzina la o statie PECO, dupa care s-a prezentat drept inspector la OPC * El a plecat fara sa plateasca, spunandu-i gestionarei ca peste cateva zile va veni in control * Doua zile mai tarziu, individul a furat un TIR, dar a fost prins de catre politisti * De asemenea, barbatul mai este cercetat pentru comiterea mai multor inselaciuni * Momentan, acesta se afla in arestul Politiei

Procurorii constanteni l-au arestat pe Vasile Agrigoroaie, in varsta de 36 de ani, individul care, in urma cu cinci zile, a furat un TIR. In ziua de 7 august, politistii din Basarabi au depistat in trafic, pe DN 3, autotrenul cu numarul de inmatriculare CT-11-POT, dat in urmarire prin dispecerat ca furat in aceeasi zi, condus de Vasile Agrigoroaie, din Constanta. Cu ocazia verificarilor s-a constatat ca autorul, profitand de neatentia soferului, a furat autovehiculul stationat pe b-dul I.C. Bratianu si l-a condus pe DN 3 fara a poseda permis de conducere corespunzator categoriei respective. Din declaratia infractorului reiese ca, dupa ce a urcat in cabina, a sesizat ca cheile erau in contact si s-a gandit ca nu ar fi rau sa faca o plimbare pana in localitatea Ciocarlia. Asa ca nu a stat prea mult pe ganduri si a demarat in tromba spre directia propusa. Numai ca, la Valu lui Traian, s-a oprit la un magazin pentru a cumpara un pachet de tigari. Spre ghinionul lui, la iesire a fost intampinat de catre politisti si soferul TIR-ului, Vasile Trifan. Acesta a spus ca in containerul pe care il transporta se afla incaltaminte in valoare de peste 40 de mii de dolari. Ajuns in sediul Politiei, infractorul a incercat sa faca pe nebunul spunand ca, prin niste antene, a primit o comanda de la tatal sau de a se urca in TIR. Dupa ce a fost audiat la Parchet si i s-a facut o expertiza psihiatrica, s-a constatat ca, de fapt, individul nu are nimic si ca doar se prefacea ca este "dus", crezand ca astfel va scapa nepedepsit. In cursul zilei de vineri, Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta a dispus masura arestarii preventive pentru o perioada de 30 de zile pe numele acestuia. Conform anchetatorilor, Agrigoroaie se face vinovat de savarsirea infractiunii de furt calificat si conducere fara permis pe drumurile publice a unui autovehicul. Pentru aceasta fapta, el risca o pedeapsa cuprinsa intre 6 luni si 15 ani de inchisoare. In alta ordine de idei, tot Agrigoroaie este autorul unui furt de combustibil. In ziua de 4 august, barbatul s-a deplasat cu autoturismul "Dacia" avand numarul de inmatriculare CT-06-AGT, la o statie PECO din Basarabi. Dupa ce a alimentat cu benzina, individul s-a recomandat vanzatoarei drept inspector la OPC si i-a spus acesteia ca peste doua zile va veni in control. In urma acestei discutii, Agrigoroaie s-a urcat in autoturism si a plecat fara sa plateasca. Din cercetarile intreprinse de catre politisti s-a constatat ca masina apartine lui Aurel Agrigoroaie, tatal presupusului inspector, care a platit datoria fiului sau. De asemenea, barbatul mai este cercetat de catre politistii din Basarabi pentru comiterea mai multor inselaciuni. El se dadea drept electrician si, dupa ce lua diverse sume de bani de la persoane carora le promitea ca le va rezolva problemele, disparea fara urma. In momentul de fata, politistii fac cercetari pentru depistarea intregii activitati infractionale, cu autorul in stare de arest preventiv.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii