Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Expertii" Arhiepiscopiei lucreaza de trei ani sa inventarieze 40 de carti vechi

ro

06 Apr, 2006 00:00 766 Marime text

Inventare de ochii lumii

In bisericile din Constanta se afla un numar impresionant de obiecte de cult ce fac parte din patrimoniul national * De fiecare data cand este intrebata de numerele de inventar ale acestora, Arhiepiscopia se eschiveaza * Ultima verificare a lor s-a facut inainte de 1989 * Nici chiar reprezentantii Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Constanta nu reusesc sa afle aceste informatii, desi conform legii ei pot verifica aceste obiecte * Mai multe adrese facute in acest sens incepand cu anul 2003 s-au pierdut pe drum * Probabil ca refuzul Arhiepiscopiei de a colabora ascunde nereguli

Printre bunurile care le detine Arhiepiscopia Tomisului se numara si un numar mare de obiecte de cult, icoane si carti vechi ce fac parte din patrimoniul cultural national. Majoritatea acestor bunuri culturale mobile se afla in 47 de parohii din municipiul Constanta si din judet. Icoanele ce fac parte din aceasta categorie sunt in numar de 1077, se gasesc pe catapetesmele bisericilor si sunt din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Un numar de 103 icoane din secolul XIX se gasesc intr-un depozit special amenajat din 1984 la Medgidia. Aici se mai gasesc 44 de carti vechi romanesti tiparite pana la 1830. La aceste bunuri se mai adauga 58 de obiecte de cult din argint si alama - potire, cadelnite, sfesnice (unele dintre ele au apartinut lui Mihail Kogalniceanu) si 222 de carti tiparite intre 1831si 1898. Toate aceste bunuri se gasesc in evidenta Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Constanta (DJCCPCN). Interesati de soarta acestor obiecte, ne-am adresat in acest sens atat Arhiepiscopiei Tomisului cat si DJCCPCN pentru a ne prezenta o evidenta a lor. Astfel am aflat ca nu mai exista o reactualizare a listelor cu aceste obiecte, ultima avand loc inainte de Revolutia din 1989. Desi cele doua institutii ar trebui sa colaboreze, acest lucru nu se intampla in realitate. Ultima colaborare a avut loc in anul 1992, cand a fost organizata o expozitie de carte veche unde au fost expuse si carti aflate in depozitul Arhiepiscopiei de la Medgidia. Insa pe vremea aceea Arhiepiscop al Tomisului era Prea Sfintitul Lucian. Odata cu venirea Inalt Prea Sfintitului Teodosie, relatia dintre institutii s-a alterat. Incercand sa realizeze un catalog al cartilor vechi din Dobrogea, Simona Suceveanu, consilier in cadrul DJCCPCN si expert in carte veche romaneasca a trimis in anul 2003 in luna martie o adresa prin care cerea Arhiepiscopiei numerele de inventar ale cartilor aflate in depozitul de la Medgidia. Pentru ca nu a primit nici un raspuns, s-a dus personal acolo, dar a fost plimbata "de la Ana la Caiafa". Cei de la Protoieria Medgidia au motivat ca nu ii pot da aceste date fara binecuvantarea IPS Teodosie, iar cei de la Arhiepiscopie i-au raspuns ca expertii lor se ocupa de acest lucru. Au mai fost trimise si alte adrese care probabil s-au pierdut pe drum sau poate ca "expertii" inca mai lucreaza la ele. De atunci au trecut trei ani, iar raspunsul va veni probabil la calendele grecesti. E posibil ca aceasta atitudine a reprezentantilor bisericii sa fie doar o noua dovada de ignoranta sau se poate ca aceasta tacere sa ascunda unele nereguli legate de aceste obiecte. Nu ar fi prima data cand obiecte de patrimoniu si-ar schimba locatia din depozite ale institutiilor statului in colectii particulare. La nivel national exista un protocol incheiat in anul 2000, intre Inspectoratul General al Politiei si Patriarhia Romana pentru inventarierea si fotografierea obiectelor de cult din biserici. In aparenta, acest ajutor ar fi binevenit avand in vedere ca in cadrul Arhiepiscopiei nu exista acest inventar la zi dar, surpriza, "expertii" au declinat acest protocol, pana acum doar 10% din aceste obiecte fiind inventariate. Ca exemplu de buna colaborare putem da judetul Ilfov unde in anul 2004 inventarierea era realizata in proportie de 90%. Acest dezinteres fata de o colaborare cu politia ascunde de fapt neregulile din inventarele bisericilor. De-a lungul timpului, prin parohiile din Dobrogea s-au perindat fel si fel de preoti. Cei care au venit noi in parohii au semnat inventarul fara sa il verifice inainte astfel ca multe obiecte au disparut fara urma de-a lungul timpului. Pana in momentul de fata, politistilor nu le-a fost semnalat nici un astfel de caz si nu pentru ca n-ar exista, ci pentru ca in Arhiepiscopia Tomisului "mana pe mana spala".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii