Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eugenia Postelnecu, director al S.P.P.O.I.J.I., sub urmărire penală

ro

14 Feb, 2017 13:35 1735 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata POSTELNECU EUGENIA, la data faptei director al Serviciului Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov (S.P.P.O.I.J.I.), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: „în perioada 2009 – 2014, inculpata Postelnecu Eugenia, în calitatea mai sus menționată, cu încălcarea prevederilor legale și a atribuțiilor de serviciu, a emis mai multe decizii (care trebuia să fie aprobate și de președintelui Consiliului Județean Ilfov) prin care a atribuit în mod nelegal, atât pentru sine cât și pentru altul, mai multe sume de bani în valoare totală de 299.104 lei ce au constat în majorări salariale, prime și  sporuri (pentru armamentul din dotare, pentru conducerea auto din dotare, pentru loialitate neîntreruptă, ,,contravaloarea ceaiului fierbinte și hranei necesare pe perioada codurilor portocalii și roșii”, etc.).
 
În trei dintre cazuri, inculpata a emis decizii de acordare de sporuri pentru folosire autoturisme unor persoane care nu dețineau permis de conducere autovehicule.
 
Inculpatei Postelnecu Eugenia, prin intermediul apărătorului ales, i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, potrivit unui comunicat DNA remis ZIUA de Constanţa.
         
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii