Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ei sunt "şefii banilor" din dosarul "Prostituate de lux pentru politicieni"

ro

20 Nov, 2010 00:00 20405 Marime text
5_prostituate.jpgEmanuel Corneliu Dobrănăuţeanu, unul dintre asociaţii SC Murfatlar România SA, Robert Sorin Negoiţă, deputat PSD, fratele lui Ionuţ Negoiţă, cel care deţine cel mai mare hotel din Europa, Cristian Gabriel Costea, şeful societăţii comerciale Plasty Prod SRL, sunt alte nume sonore ce apar în dosarul "Prostituate de lux pentru politicieni". Lista poate continua cu afaceristul constănţean Liviu Bamburic, victima unei tentative de asasinat mafiote. Emanuel Corneliu Dobrănăuţeanu se situează, alături de fratele său, Şerban Ion Dobrănăuţeanu, pe poziţia 150 a topului Forbs "miliardarii României" 2010. Asta în timp ce fraţii Negoiţă ocupă treapta 102 din cadrul aceluiaşi clasament.

Nu este de trecut cu vederea faptul că sunt trei procese înregistrate pe rolul Tribunalului Ialomiţa, în care Relu Cornel Costan, şeful agenţiei de modeling Diva Models, care aparţine de SC Agenţia de Modele Dream Fashion SRL, şi Ion Valeriu Tămârjan, patronul agenţiei de modeling Star Models, sunt judecaţi pentru trafic de persoane. Desprinse din aceeaşi anchetă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ialomiţa, două din cele trei procese vor debuta la Ialomiţa pe data de 24 noiembrie, în timp ce cel de-al treilea proces, în care suspecţii au fost şi arestaţi preventiv pentru o perioadă, are prima înfăţişare stabilită tocmai pentru data de 15 decembrie. Revenind la contribuţia miliardarilor în dosarul "Prostituate de lux pentru politicieni", putem spune despre Emanuel Corneliu Dobrănăuţeanu, conform rechizitoriului procurorilor, că "nu a sponsorizat niciun eveniment organizat de agenţia de modele a inculpatului Costan Relu Cornel (pe care-l cunoaşte de cinci-şase ani)". Mai mult decât atât, conform aceluiaşi act, Dobrănăuţeanu nu i-a dat lui Costan niciodată bani, nici măcar cu titlul de împrumut. Omul de afaceri le-a spus celor care au instrumentat cauza că nu-şi aminteşte să fi întreţinut relaţii intime cu vreun model al agenţiei Diva Models. În cercetarea oamenilor legii se mai arată că Emanuel Corneliu Dobrănăuţeanu l-a cunoscut pe inculpatul Ion Valeriu Tămârjan "acum patru-cinci ani, în Bucureşti. Costan Relu Cornel i l-a prezentat drept un prieten de-al său care avea şi el o agenţie de modele în Slobozia. După o perioadă de timp Costan Relu Cornel i-a spus că se certaseră destul de urât şi rupseseră relaţiile". Potrivit rechizitoriului acestui dosar, care a bulversat nu doar lumea politică dar şi pe cea mondenă, Dobrănăuţeanu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, a avut contacte sexuale cu diverse tinere dispuse să presteze diverse activităţi pentru a câştiga bani ori faimă. "(...) Şi Stan Cristina Alexandra a ajuns în clubul Babylon pentru o şedinţă foto. A declarat că ar fi ajuns acolo după ce împlinise 18 ani, contrar evidenţelor ce indică o recrutare a ei în timpul minorităţii. (...) Inculpatul Tămârjan Ion Valeriu i-a intermediat întreţinerea de acte sexuale plătite cu un anume "Gabi", prieten de-al lui Negoiţă Robert Sorin, Dobronăuţeanu Emanuel Corneliu şi Mihai - prieten al lui Rasitzaimoglu Muammer Tahir. Putem afirma că victima C.A.C. a fost recrutată de inculpatul Costan Relu Cornel în scopul exploatării sexuale pe când era încă minoră, atâta timp cât a declarat că s-a înscris în agenţia Diva Models cu o zi înainte de a împlini vârsta de 18 ani (deci la data de 22.07.2008). (...) La insistenţele inculpatului a acceptat să plece cu el şi cu învinuitul Nicola Radu Ştefan (cu un autoturism condus de acesta din urmă) în Austria în luna august 2008, într-o perioadă în care nu avea prea mulţi bani. I-au însoţit atunci Diaconescu Sandra Florentina şi Ocheană Oana Maria, modelele din agenţie care i-au explicat ce trebuia să facă în Austria - practicarea prostituţiei în clubul Babylon din Klagenfurt. Înainte de a pleca din Bucureşti au întreţinut toate trei acte sexuale cu doi turci, patronii Casino Queen (care nu-i dădeau direct bani inculpatului, ci îi sponsorizau diferite evenimente organizate de agenţia sa). Din toamna anului 2008 până în primăvara anului 2009 (când nu a mai răspuns chemărilor inculpatului) a întreţinut prin mijlocirea acestuia acte sexuale cu diferiţi bărbaţi: martorul Dobronăuţeanu Emanuel Corneliu - patronul de la Murfatlar, Gabi - viceprimarul mun. Constanţa şi "Fulger" (mai degrabă "Taifun"), un turc pe care l-a cunoscut în Istambul", conform rechizitoriului.

Negoiţă ar fi vrut cu multe

Robert Sorin Negoiţă, deputat PSD, fratele lui Ionuţ Negoiţă, cel care deţine cel mai mare hotel din Europa, Rin Grand Hotel, şi alături de care ocupă locul 102 a topului Forbs "miliardarii României" 2010, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu diverse fete. Politicianul s-ar cunoaşte cu Costan din perioada 2004 - 2005, iar cu Tămârjan din perioada 2006 - 2007. "L-a cunoscut pe ultimul prin intermediul primului inculpat într-o perioadă în care agenţiile lor de modeling colaborau. Îi consideră amici şi de aceea i-a cazat gratuit în hotelurile administrate de firmele sale. I-a cazat nu numai pe ei ci şi modele din agenţiile lor, dar şi reprezentanţi ai altor agenţii de modele, trupe de dans, muzică etc, întrucât creau evenimente în hoteluri şi la Water Park. Nu le-a cerut niciodată inculpaţilor să-i intermedieze întreţinerea de relaţii sexuale cu vreuna dintre fetele cu care agenţiile lor colaborau", conform rechizitoriului. DIICOT Ialomiţa mai arată că "Alexandrescu Raluca Adina a făcut parte din acel grup de vreo zece fete selectate pentru video-clipului reclamă pentru Clubul Babylon. (...) În perioada 2007 - 2009 a întreţinut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar prin intermediul acestuia acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert Sorin, Nuredin Beinur şi Rasitzaimoglu Muammer Rasitzaimoglu Muammer Tahir". Tot procurorii spun că Ionela Andreea Stan "îl ştie de mai mulţi ani pe învinuitul Voicu Alexandru Gabriel (întrucât are bunici în Slobozia), dar nu de la el, ci de la un alt model (un anume Cornel) a aflat despre Star Models Agency cu care a început colaborarea (ce a durat în total doar trei luni) o dată cu organizarea evenimentului denumit Trofeul Amara". La acel moment l-a cunoscut pe Tămârjan, care i-a propus să participe la o şedinţă foto în Deltă. "L-a cunoscut acolo pe Negoiţă Robert Sorin cu care mai târziu, în timpul participării la un eveniment organizat la Rin Grand Hotel, a întreţinut acte sexuale. (...) Negoiţă Robert Sorin o plăcea pe Ilie Ştefania Diana care-i respingea însă avansurile. A auzit că Mihaela Munteanu a întreţinut acte sexuale cu Fizz, dar nu cunoaşte mai multe amănunte", potrivit rechizitoriului.

S-o punem de un miss

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism mai arat că Tămârjan i-a promis Mirelei Narcisa Ţiţei, "ca un premiu de consolare, participarea, ba chiar câştigarea titlului de miss TSD (Tineretul Social-Democrat, un alt concurs organizat sub patronajul lui Negoiţă Robert Sorin), promisiune onorată". Robert Sorin Negoiţă ar fi avut relaţii sexuale cu Florentina Daniela Ruscaş, căreia i-ar fi dat diferite sume, cuprinse între 500 - 1.000 de lei. Mai mult decât atât, Negoiţă i-ar fi propus fetei de câteva ori să întreţină acte sexuale şi cu prieteni de-ai săi printre care Bănicioiu Nicolae şi Enache Adrian, însă a acceptat numai în cazul celui din urmă. Negoiţă Robert Sorin s-ar mai fi culcat cu Maria Ana Dincă, cu Andreea Stan, Ionela Toader, Alexandra Cristina Stan, Mihaela Munteanu, Ionela Sănduc, dar şi cu Diana Maria Vâlcu, cu aceasta din urmă în incinta Rin Grand Hotel.

Ce spun procurorii despre Costea

Cristian Gabriel Costea, şeful societăţii comerciale Plasty Prod SRL, figurează şi el în dosarul "Prostituate de lux pentru politicieni". Despre acest afacerist, procurorii spun că îl cunoaşte pe Costan din anul 2005, cu aproximaţie, când au colaborat la organizarea unui eveniment la hotelul Rex. SC Plasty Prod SRL construise podiumul pe care se desfăşurase evenimentul, iar agenţia se angajase să le facă reclamă. "Inculpatul i-a făcut cunoştinţă cu Tămârjan Ion Valeriu (Tera cum îl ştie el), căruia i-a sponsorizat în anul 2007 un eveniment organizat în Călăraşi, cu suma de 1.500 lei. A participat ca simplu invitat la mai multe evenimente organizate de cei doi inculpaţi. Relaţiile dintre aceştia s-au răcit în anul 2007, când au început să organizeze evenimente separat. Neagă, indirect, tacit am spune, întreţinerea unor acte sexuale cu modele ale agenţiilor celor doi inculpaţi, fapt dovedit destul de evident de convorbirile telefonice purtate cu Nicola Radu Ştefan, interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Ialomiţa (dar referiri la el fac ambii inculpaţi în convorbirile lor telefonice cu alţi bărbaţi)", conform rechizitoriului.

Iată-l şi pe "Bramburic"

DIICOT Ialomiţa arată că Alexandra Stoian a început colaborarea cu agenţia Diva Models pe când era elevă în clasa a IX-a, după ce câştigase titlul de Miss Boboc. Pe lângă prezentări de modă, fata a avut apariţii în emisiuni tv, a fost hostess şi a participat şi la câteva concursuri de frumuseţe. A câştigat titlurile de Miss Constanţa şi Miss Litoral în anul 2007 când a participat însă ca model al agenţiei ANAM a lui Nelu Mirea de la Fashion Tv. "În 2006, când participase ca model al agenţiei Diva Models luase menţiune pentru că refuzase să întreţină acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, o condiţie pentru a câştiga titlul de miss. În ciuda tuturor avansurilor sexuale pe care i le-a făcut în timp inculpatul, a refuzat să întreţină cu el acte sexuale până după ce a împlinit vârsta de 18 ani, până după ce s-a despărţit de un iubit cu care avusese o relaţie de trei ani, începută chiar la vârsta de 14-15 ani. Putem spune că era destul de vulnerabilă", conform procurorilor. Rechizitoriul mai arată că inculpatul Costan a dat-o mult timp drept exemplu celorlalte fete din agenţie, ca un manechin (termen pe care-l folosim pentru a evita confuzia) de succes propulsat de agenţia Diva Models, asta pentru că iubitul ei îi cumpărase o maşină şi o locuinţă. "În timpul relaţiei ei cu Liviu Bramburic (nr. Liviu Bamburic) (acel iubit bogat mai în vârstă decât ea) inculpatul încercase să-i învrăjbească, dar totodată o sfătuia să fie mai independentă, să profite material de relaţie cât mai mult", se mai arată în cercetarea procurorilor din Ialomiţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cry 20 Nov, 2010 11:05 Catalin Trandafir dinacelasi dosar al prostitutiei,i- a cumparat si ii are la mana tot ce inseamna judecatorii, procurori, politie in Constanta si Tulcea. Scandalul asta ori ii zguduie pe toti coruptii astia la care cotizeaza oaemnii de afaceri milionari ori se ingroapa total si cad doar prostii bucuresteni. Deja lui Trandafir ii dispar filele din dosare....
  • justice 20 Nov, 2010 08:34 niste nulitati ajunsi mari mafioti -mituiesc politicieni de la psd si pdl politisti si procurori si judecatori-pina mai ieri foame in git azi maricacati-diareea galbena a societatii