Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ei sunt magistraţii care judecă retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu. Legături cu dosare grele din Constanţa (rechizitorii)

ro

29 Jul, 2016 00:00 3937 Marime text


Alin Horaţiu Dima, expert evaluator, judecat din 2008 în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, rămâne sub control judiciar! Decizia a fost luată ieri de judecătorii Angela Dragne, Ştefan Pistol şi Aurel Gheorghe Ilie, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în dosarul în care Dima a fost deferit Justiţiei, zilele trecute, de procurorii DNA, alături de mai multe persoane, pentru 25 de hectare de teren situat în municipiul Constanţa. Instanţa i-a respins lui Alin Horaţiu Dima, ca nefondată, cererea privind înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României.
 
Printre inculpaţii cauzei se află Crinuța Nicoleta Dumitrean, fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri, omul de afaceri Horia Simu şi evaluatorul Alin Horaţiu Dima. Amintim că, în acest dosar, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost audiat la DNA, el fiind citat în calitate de martor.
 
Aşa cum arătam şi mai sus, numele lui Alin Horaţiu Dima apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, unde sunt judecate, din 2008, mai multe persoane, printre care se află Radu Ştefan Mazăre şi Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Revenind la magistraţii care au decis menţinerea sub control judiciar a lui Alin Horaţiu Dima, Angela Dragne, preşedintele completului, a dispus, în aprilie 2015, arestarea preventivă atât a lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, cât şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky.
 
Ştefan Pistol a judecat şi dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din Consiliul Judeţean Constanţa”, unde Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, şi Nicolae Vasilescu, fost înalt funcţionar public, fost şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Casei Româno-Chineze şi fost deputat USL (Colegiul 2 Craiova), au fost condamnaţi.
 
Mai departe, judecătorul Ilie Aurel Gheorghe a decis menţinerea în arest a afaceristului Dinel Staicu, fostul proprietar al echipei de fotbal FC Universitatea Craiova, judecat şi condamnat la Constanţa. Mai mult decât atât, magistratul l-a menţinut sub control judiciar pe afaceristul israelian Avraham Morgenstern, decizia fiind luată în dosarul Campusului Social Henri Coandă, cauză în care Morgenstern a fost trimis în judecată alături de Radu Mazăre şi de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre.
 
În cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat şi obţinut arestarea în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg, el fiind cercetat pentru complicitate la dare de mită, după ce l-ar fi ajutat pe Avraham Morgenstern să îi dea lui Radu Mazăre suma de 175.000 de euro în scopul facilitării câștigării unei licitații pentru construirea Campusului Social Henri Coandă.

Citeşte şi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii