Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dura Raj, arestat preventiv. Ce spun procurorii despre bărbat

ro

07 Jul, 2017 14:26 1829 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul DURA RAJ, din municipiul Constanţa, aflat în stare de reţinere, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos ( două acte materiale ) şi acces nelegal la un sistem informatic ( două acte materiale ).

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că la data de 01 februarie 2017, în jurul orelor 09:10 – 09:30, în timp ce persoana vătămată se afla într-un mijloc de transport în comun ( microbuz ) în municipiul Constanţa, inculpatul i-a sustras un portofel ce conţinea, printre altele, un card bancar ce avea ataşat codul PIN, iar la scurt timp s-a deplasat la două bancomate, unde a utilizat, fără drept, cardul bancar, efectuând două operaţiuni de retragere în numerar a sumei totale de 3000 de lei.

În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii