Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:18 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dragoş Emil Petcu Ce interdicţii are ofiţerul BCCO Constanţa pus în libertate după aproape 50 de zile de arest

ro

12 Jul, 2013 00:00 3315 Marime text
Dragoş Emil Petcu, unul dintre cei trei lucrători ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa acuzaţi că ar fi bătut, ameninţat şi lipsit de libertate un investigator sub acoperire, a fost pus în libertate. Şi asta graţie unei decizii definitive a Curţii Supreme de Justiţie a României. În continuare, în spatele gratiilor se mai află Bogdan Mircea Teodorescu şi Vlad Ştefan Zaharia.

Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis recursul declarat de Petcu împotriva încheierii din 4 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală. După rejudecare, magistraţii au admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de ofiţerul BCCO Constanţa. Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, Dragoş Emil Petcu este obligat să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă, să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa conform programului desupraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Curtea Supremă i-a atras atenţia poliţistului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea lui Dragoş Emil Petcu, a lui Bogdan Mircea Teodorescu şi a lui Vlad Ştefan Zaharia la data de 25 mai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii