Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doua tiruri s-au ciocnit la Satu Nou

ro

02 Jun, 2008 00:00 918 Marime text

Circulatia pe DN 22 C a fost blocata, vineri noapte, timp de aproape cinci ore, dupa ce doua tiruri s-au lovit in apropiere de localitatea Satu Nou.

Vinovat de producerea accidentului este Paul Catalin Sutru, de 25 de ani, din Popesti-Leordeni, care conducea un tir cu semiremorca. La iesirea din localitate, intr-o clipa de neatentie, soferul a pierdut controlul volanului, iar tirul a patruns cu rotile din dreapta pe postament. Conducatorul auto a facut o incercare disperata de a redresa bolidul si a tras stanga de volan. A patruns, insa, pe contrasens, unde a lovit frontal un tir care circula regulamentar. La volanul acestuia se afla Teofil Borceanu, de 29 de ani, din comuna Ograda, judetul Ialomita. In urma coliziunii, cel de-al doilea tir a fost proiectat perpendicular pe axul soselei, blocand circulatia pe ambele sensuri. Intreaga incarcatura, constand in saci de ciment, s-a rasturnat pe drumul national. In cadere, a avariat un autoturism Mercedes care rula regulamentar in spatele celui de-al doilea tir. Ambii soferi au fost transportati la spital. In intervalul in care DN 22 C a fost blocat, circulatia a fost deviata pe rute ocolitoare.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii