Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două adolescente date dispărute la Suceava, prinse la furat în Constanţa

ro

14 Mar, 2015 00:00 1598 Marime text
Poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi, joi, de o femeie în vârstă de 38 de ani, că, în timp ce se afla în incinta unui centru comercial, i-a fost sustras un portofel pe care îl pusese în căruciorul de cumpărături şi care conţinea 1.050 de euro şi 200 de lei.
 
În urma cercetărilor efectuate şi beneficiind de sprijinul unui martor, patrula mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm a identificat şi depistat două minore de 15, respectiv 16 ani, ambele din Suceava. Poliţiştii au stabilit că acestea erau date în urmărire naţională, fiind plecate voluntar de la domiciliu, urmând a le încredinţa familiei.
 
Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor două minore, care vor ajunge, cel mai probabil, într-un centru de reeducare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii