Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:44 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dosarul retrocedărilor Mazăre şi Nicuşor nu au zis dacă vin la proces

ro

25 Apr, 2012 02:23 905 Marime text
Cazul retrocedărilor Constanţei, în care primarul Constanţei Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie în legătură cu terenurile retrocedate din municipiu, se va afla astăzi pe masa judecătorilor constănţeni. Totuşi, rămâne un mister dacă primarul sau preşedintele CJC se vor prezenta în instanţă. Menţionăm că le-am transmis amândurora SMS-uri pe telefonul mobil, prin care i-am întrebat dacă se vor deplasa astăzi la Curtea de Apel Bucureşti şi dacă vor fi de acord să dea declaraţii în faţa instanţei, însă nu am primit niciun răspuns până la închiderea ediţiei.

În contextul în care, la termenul anterior, instanţa a început cercetarea judecătorească, adică la circa trei ani şi jumătate de la trimiterea dosarului în instanţă, dând citire actului de inculpare, la termenul de astăzi, procesul ar fi trebuit să continue cu audierea acuzaţilor, în măsura în care aceştia sunt de acord să dea declaraţii. Foarte interesant, dacă înainte de a intra în sala de judecată, la termenul anterior, primarul Mazăre anunţa bucuros că intenţionează să facă declaraţii în cauză, fluturând în acest un voluminos dosar în care se aflau notate aspectele pe care voia să le puncteze în declaraţie, este discutabil dacă edilul se va prezenta la proces astăzi. Nu de alta, dar potrivit unor surse, acesta nu s-ar fi întors din vacanţa de Paşte petrecută în străinătate. Alte voci spun că nu este exclus totuşi ca primarul să vină la Curtea de Apel Bucureşti. În contextul în care întrebările noastre adresate prin SMS au rămas fără răspuns atât de la primar, cât şi de la preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, deocamdată rămâne un mister participarea acestora la procesul de azi. Dosarul care îi priveşte pe Radu Mazăre şi pe Nicuşor Constantinescu are numărul 6536/2/2008 şi a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti pe data de 28 octombrie 2008. După ce a fost suspendat timp de mai bine de un an, după invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate, cauza s-a reluat de curând la Curtea de Apel. Abia la termenul trecut instanţa a putut demara cercetarea judecătorească. Trebuie menţionat că, în timp ce procurorii DNA i-au acuzat pe Mazăre, Constantinescu şi alte peste 30 de persoane că ar fi creat un prejudiciu de peste o sută de milioane de euro, toţi acuzaţii s-au declarat nevinovaţi pe tot parcursul anchetei, Mazăre şi Constantinescu afirmând constant că este vorba despre un dosar instrumentat politic.

Ti-a placut articolul?

Comentarii