Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul „Portul", redeschis de Înalta Curte Pomelnicul de infracţiuni reţinute în sarcina celor plătiţi din bani publici

ro

11 Sep, 2012 01:00 2990 Marime text
port-MirceaBanias06.jpgSunai Cadâr, director al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, a fost trimis în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup

Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în atenţie dosarul denumit generic „Portul". Până la închiderea ediţiei, magistraţii nu ajunseseră la o hotărâre cu privire la cauza penală. Dacă în ediţia trecută ZIUA de Constanţa a readus în atenţia publicului funcţiile ocupate de cei 39 de inculpaţi la momentul în care ei au fost trimişi în judecată, azi reluăm, în detaliu, toate infracţiunile reţinute de procurori doar în sarcina celor care ocupau funcţii publice.

Marius Mircea Banias, senator al României, este acuzat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa: iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, instigare la două infracţiuni de dare de mită, complicitate la infracţiunea de dare şi luare de mită şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Laurenţiu Mironescu, secretar general al MAI, este suspectat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi trafic de influenţă.

Adrian Liviu Durbac

port-iccj.jpgSunai Cadâr, director al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, a fost trimis în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Mai departe, Adrian Liviu Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, este suspectat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, complicitate la infracţiunea de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de luare de mită. Constantin Claudiu Olteanu, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, este bănuit de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi de două infracţiuni de luare de mită, ambele în formă continuată. În sarcina lui Liviu Costel Bratu, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, s-a reţinut infracţiunea de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Asta în timp ce Adrian Milea, lucrător vamal, şef control fizic containere în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, este suspectat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi de două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată.

Roşculeţ, Pătraşcu şi Scrioşteanu

În sarcina lui Valentin Roşculeţ, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, s-a reţinut infracţiunea de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, în timp ce Adrian Rîscu, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa - Sud, este acuzat de luare de mită. Pe „lista neagră" se mai află Dan Horia Tudoran, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, suspectat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Ioan Dan Didilescu, inspector vamal în cadrul DJAOV Constanţa, este cercetat pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi luare de mită, în timp ce Adrian Sorin Pătraşcu, ofiţer de poliţie, comandant adjunct „Grup de nave" Constanţa, este suspectat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, dar şi de luare de mită. Nu este omis nici Marius Ionuţ Scrioşteanu, şef al Biroului Vamal Slobozia, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile: iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi luare de mită.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii