Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul "Anopolis" se intoarce pe masa procurorilor

ro

04 Jun, 2004 00:00 894 Marime text

Masura justa a instantei

Initial, dosarul s-a aflat pe rolul Judecatoriei si Tribunalului Constanta * Dupa ce atat reprezentantii Ministerului Public, cat si inculpatii au formulat recurs la instanta superioara, judecatorii de la Curtea de Apel Constanta au dispus rejudecarea cauzei * In cadrul sedintei de judecata au fost audiati mai multi martori, multi dintre ei nefiind ascultati la nici o instanta din cele doua pe la care dosarul mai trecuse * Printre altele, unul dintre martori a spus ca, desi muncitorii nu aveau voie sa fumeze in tancul petrolier, aceasta obligatie nu a fost respectata * Mihail Micu, seful PSI, a precizat ca ajutorul sau a gasit in acel loc mai multe mucuri de tigara si o bricheta * Totodata, Vasile Manciurea, seful Serviciului protectiei muncii, a declarat magistratilor ca muncitorii nu au respectat regulile de protectie a muncii * O alta etapa din cadrul rejudecarii a vizat expertizele care se afla depuse la dosar

Magistratii de la Curtea de Apel Constanta s-au pronuntat, ieri, in dosarul "Anopolis" si au dispus restituirea cauzei la Parchet pentru completarea urmaririi penale, respectiv audierea unor martori si efectuarea unor expertize. Initial, dosarul s-a aflat pe rolul Judecatoriei si Tribunalului din Constanta, iar ca urmare a recursului formulat atat de catre inculpati, cat si de catre reprezentantii Ministerului Public a ajuns la Curtea de Apel Constanta. In urma deciziei magistratilor de la aceasta instanta s-a dispus ca dosarul sa se rejudece, pe motiv ca cercetarea judecatoreasca efectuata in cauza nu este completa. Astfel, cercetarea accidentului colectiv produs la data de 23 mai 2001, in care si-au pierdut viata zece persoane, iar alte zece au fost trimise in fata instantei de judecata, s-a rezumat doar la declaratiile celor cu responsabilitati care sunt martori si la procesul-verbal de cercetare al Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta, fara a lamuri imprejurarile concrete in care s-a produs deflagratia. Conform motivarii judecatorilor, pentru accidentul colectiv din 5 iunie 2001 nu s-au administrat probe suficiente pentru stabilirea situatiei de fapt. Astfel, din acte rezulta ca martorul Mihail Micu era prezent la locul si in momentul deflagratiei, insa cu ocazia cercetarilor judecatoresti nu a fost ascultat nici la instanta de fond, nici la cea de apel, desi ar putea releva date esentiale cu privire la modul de producere a incendiului.

Normele de protectia muncii nu au fost respectate de muncitori

Pentru aflarea adevarului si stabilirea adevaratilor vinovati, in cadrul rejudecarii au fost audiati mai multi martori. O parte dintre acestia au mai fost audiati si la instanta de fond si la cea de apel, insa unii dintre ei, desi s-au aflat la locul incendiului, nu au fost ascultati nici la Judecatorie si nici la Tribunal. Printre altii, este vorba despre Mihail Micu, lucru sesizat si de catre magistratii Curtii, persoana care s-a aflat la locul si in momentul deflagratiei. In cadrul audierilor, acesta a spus ca, in calitate de sef al PSI, avea obligatia sa mearga la bordul navei si sa supravegheze activitatea in caz de incendiu. Printre altele, el a mai spus ca in tancul 4C ajutorul lui a gasit mucuri de tigara si o bricheta, desi muncitorilor le era interzis sa fumeze acolo. Dupa accidentul din 23 mai a suspendat activitatea cu foc pe nava si pana pe 30 mai nu s-a mai lucrat cu foc pe nava. Totodata, conducatorul santierului a dispus un plan de masuri si a luat masuri de continuare a curatirii si asigurarii conditiilor de munca. Din relatarile martorilor prezenti, din cele doua compartimente importante ale santierului, Protectia muncii si PSI, se poate constata ca avut pozitii contrare primelor lor depozitii in instanta. Ei au declarat ca locurile de munca au fost sigure din punctul de vedere al protectiei muncii, au fost curatate, degresate si sterse cu carpa. Audiata, Gabriela Tega, toxicologul santierului, a confirmat ca inceperea lucrului si continuarea in cele cinci zile s-au facut in conditii de siguranta, prin semnarea permiselor de foc de catre pompierii de pe nava, de sefii de echipelor de lucru si confirmate de dispecer. Intrebat de catre unul dintre avocati cine poate sa ia primele masuri pentru a opri lucrul la aparitia unui pericol iminent de producere a unui accident si sa-l informeze pe conducatorul locului de munca, martorul Vasile Manciurea a spus ca cei responsabili sunt muncitorul si seful de echipa, fiind in acord cu Legea protectiei muncii. In alta ordine de idei, magistratii Curtii de Apel au audiat si expertii care au intocmit expertizele care se afla depuse la dosar.

Solicitari ale acuzarii fara probe concrete

Dupa finalizarea cercetarilor judecatoresti, desi la dosar nu se afla probe concrete de vinovatie a inculpatilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea la pedepse cu executarea a trei dintre inculpati, in timp ce pentru ceilalti a cerut pedepse a caror executare sa fie suspendata. In replica, atat avocatii apararii, cat si inculpatii au venit cu argumente si probe concrete din care reiese ca cei care au fost trimisi in judecata sunt nevinovati. Avocatii apararii au solicitat instantei de judecata restituirea cauzei la Parchet sau achitarea inculpatilor. In urma deliberarilor, ieri, magistratii Curtii de Apel Constanta s-au pronuntat in speta de fata si au dispus restituirea cauzei la Parchet, pentru completarea urmaririi penale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii