Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu la Clubul de Volei Tomis Constanţa Motociclistul mort în accidentul de la Mamaia are un frate campion naţional

ro

05 Nov, 2013 00:00 3609 Marime text
Paul Alexandru Pavel, tânărul de 20 de ani rănit grav după ce motocicleta pe care se afla a fost implicată într-un accident rutier, a decedat.
 
Accidentul a avut loc pe data de 26 septembrie, însă băiatul a decedat week-end-ul trecut, în ciuda eforturilor depuse de medici. Conform poliţiştilor, Nicolae Podoreanu, de 60 de ani, din Constanţa, a condus o macara dinspre Constanţa către Năvodari. La un moment dat, spun poliţiştii, Nicolae Podoreanu ar fi încercat să întoarcă macaraua peste marcajul dublu continuu, însă a lovit o motocicletă condusă de Paul Alexandru Pavel, de 20 de ani. În urma impactului, atât motocicleta, cât şi macaraua au fost distruse de incendiu în proporţie de 100%.

Fratele regretatului Paul Alexandru Pavel, Andrei Pavel (17 ani), este sportiv de performanţă, component al grupei de cadeţi de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa. În acest an, în luna mai, a ieşit campion naţional la această categorie de vârstă, cu ocazia turneului final desfăşurat la Dej. Tragedia prin care trece l-a marcat profund pe tânărul voleibalist. „Suntem alături de Andrei şi de familia îndoliată, cărora le transmitem sincere condoleanţe. Sportivul nostru trece prin momente cumplite. După accidentul pe care l-a suferit fratele său, a întrerupt activitatea la volei. Îl aşteptăm să revină însă. Alături de colegi şi prins în antrenamente şi meciuri ar putea trece mai uşor peste lovitura teribilă pe care a primit-o de la viaţă. Andrei joacă pe postul de coordonator şi este util echipei”, a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii