Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:11 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi medici, cercetaţi de Andrei Bodean pentru favorizarea făptuitorului Nicuşor Constantinescu, audiat în dosarul CMZ. Ce a declarat fostul şef al CJC (galerie foto)

ro

10 Jun, 2016 00:00 3212 Marime text


Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost audiat, ieri, de judecătorii Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din Curtea de Apel Constanţa, în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, unde a fost condamnat în primă instanţă la 3,6 ani de închisoare cu executare. Audierea lui Constantinescu a fost ultima etapă a acestui dosar, astfel că instanţa de judecată a rămas în pronunţare.
 
Dosarul CMZ a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, care, ieri, a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de Irinel Raluca Parepa, şefa Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar şi faţă de Marius Țoringhibel, medic primar în cadrul aceleiaşi secţii, pentru favorizarea făptuitorului.
 
Din ordonanţele de dispunere a controlului judiciar întocmite de procurori a rezultat că există informaţii şi probe potrivit cărora, „la data de 8 iunie 2016, inculpaţii Raluca-Irinel Parepa şi Marius Ţoringhibel, în calităţile arătate mai sus, au dispus internarea inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel (arestat preventiv în dosarul nr. 821/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa) la subunitatea medicală unde îşi desfăşoară activitatea, astfel încât acesta să execute măsura arestului preventiv în condiţii mai blânde“.
 
„Inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a fost internat în unitatea medicală respectivă, deşi era obligatorie internarea sa într-una dintre unităţile medicale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive dispuse de către instanţa competentă, pe durata internării în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Concret, din probatoriul administrat a reieşit că diagnosticul la internare al inculpatului nu necesita internarea în unitatea medicală mai sus menţionată“, potrivit DNA.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Parepa şi Țoringhibel au următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie sau la IPJ Constanţa - SIC, organ desemnat cu supravegherea, ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie sau IPJ Constanţa - SIC cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la IPJ Constanţa - SIC, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
d) să nu depăşească limitele teritoriale ale României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
f) să nu se apropie de Constantinescu Nicuşor Daniel, de membrii familiei acestuia şi de interpuşii lui şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale.
 
Pe site-ul Spitalului Judeţean se află declaraţia de avere a Irinel Raluca Parepa, având în vedere funcţia pe care o are, de unde aflăm că aceasta deţine două terenuri, o casă, un spaţiu comercial de 48 mp - ambele situate în Constanţa, un automobil Citroen, fabricat în 2009, tablouri şi bijuterii în valoare de 7.000 de euro, dar şi datorii de 45.000 de euro.
 
În conturi bancare, şefa Secţiei de Cardiologie deţine sume cu puţin peste 17.500 de euro şi de aproape 200.000 de lei, iar de la spital a obţinut un salariu de 38.847 de lei, în timp ce de la Universitatea „Ovidius” a primit 33.100 de lei. Soţul său a câştigat 26.095 lei de la Confort Urban.
 
Revenind la audierea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, aceasta a avut loc ieri, în dosarul CMZ. Procedura a început aproape de ora 15.30 şi a durat câteva ore.   
 
În sala de judecată, Nicuşor Constantinescu a spus, printre altele, că „acuzaţiile din prezentul dosar nu sunt reale“. „Aşa cum am arătat, acuzaţiile din acest dosar sunt nereale, de fapt, dorindu-se să fiu scos din viaţa politică pentru că timp de 16 ani niciun contracandidat de-al meu nu a obţinut la alegeri un procent mai mare de 11%”, spune Nicuşor Constantinescu.
 
„În primăvara-vara anului 2012, ministrul Duşa a participat la o discuţie în biroul meu împreună cu domnul comandor Murineanu şi şeful Statului Major al Garnizoanei, respectiv Dragomir Cristinel, pentru reglementarea acestei situaţii. Menţionez că dl. Dragomir Cristinel, vicepreşedinte al CJC, a avut delegare din anul 2008 pentru coordonarea în numele meu şi a CMZ. Astfel, cum am arătat şi în declaraţia de ieri, iniţial mi s-a arătat doar o factură neachitată de 3.999,5 lei, însă, ulterior plecării mele în străinătate pentru tratarea problemelor medicale, s-au efectuat alte demersuri de către organele de anchetă şi toate răspunsurile MApN sunt ulterioare datei de 14 ianuarie 2014. Una dintre adrese este semnată cu bară, fiind menţionat numele unui colonel desemnat cu legătura cu Parlamentul şi Justiţia“, a mai spus Nicuşor Constantinescu.
 
„Menţionez că imobilul situat în municipiul Constanţa pe strada Mircea cel Bătrân 106 face parte din patrimoniul judeţului Constanţa, existând o hotărâre de Guvern în acest sens publicată în Monitorul Oficial. Aceste aspecte au fost confirmate de directorul Direcţiei Juridice a CJC, domnul Țiţimeaua Ionuţ, şi doamna secretar a CJC, Mariana Belu, dând declaraţii în cauză în acest sens. Nici CMZ, nici MApN nu a comunicat niciodată CJC şi nici constructorilor că sunt infiltraţii la acoperişul clădirii sau alte stricăciuni care ar fi trebuit efectuate de constructor în termenul de garanţie.
 
În ceea ce priveşte celelalte acuzaţii, arăt că am respectat Legea nr. 205 republicată, precum şi Legea Aleşilor locali, Legea Finanţelor publice locale, Legea Instituţiei prefectului şi celelalte legi aferente administraţiei publice locale şi, prin urmare, eu am adus la îndeplinire hotărârile CJC, acestea intrând în vigoare la cinci zile după comunicarea către prefectul judeţului Constanţa. Chiar dacă ulterior acesta consideră aspecte de nelegalitate, suspendându-le de drept şi înştiinţând instanţa. Atât în 2009, cât şi în 2012, atât eu, cât şi domnul Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC, nu am făcut altceva decât să acţionăm în momentele de legalitate ale hotărârilor date de CJC“, a mai spus Constantinescu, în faţa instanţei.
 
„După 2008, prin măsurile luate de Guvernul Boc, s-au diminuat alocările bugetare, şi, în aceste condiţii, CJC a fost nevoit să ia măsuri de eficientizare a veniturilor şi cheltuielilor şi să modifice organigrama de funcţionare. În perioada 2008-2012, încasările pentru bugetul CJC au fost mai mici cu 40% decât prevederile bugetului pentru fiecare an în parte. În consecinţă, şi toate solicitările de finanţare ale ordonatorilor de credite s-au diminuat, inclusiv ale CMZ Constanţa. Nu am aprobat unele dintre solicitările de la CMZ, deoarece nu era în atribuţiile CJC, ci ale vicepreşedintelui Dragomir şi ale plenului CJC. Nu există nicio hotărâre a CJC aferentă CMZ, din 2009-2014, pe care eu să o fi refuzat să o plătesc. Aşa cum am arătat, fiind nevoit să restrângem cheltuielile, discutând cu mai mulţi specialişti, inclusiv cu cei de la Autoritatea de Ordine Publică, s-a concluzionat că este mai eficient să se restrângă efectivul de oameni care asigură paza unor instituţii şi aceasta să se asigure cu personal mai puţin şi dublat de sisteme de supraveghere şi monitorizare video, acest lucru urmând a se aplica nu doar pentru imobilul din Mircea cel Bătrân 106, ci şi pentru alte instituţii aflate în patrimoniul judeţului Constanţa” a declarat Nicuşor Constantinescu.
 
„În opinia mea, este absurd ca CMZ să se plângă că firma ZIP nu asigura paza acelei clădiri în interiorul acesteia, în condiţiile în care în interior există regimul unităţilor militare. Ulterior, am aflat că agenţilor de pază li se solicită să asigure selecţia persoanelor care intrau în sediu, respectiv agenţi de pază, deşi, potrivit planului de pază, era prevăzut un alt post de pază, în alt loc. Planul de pază stabilit având în vedere şi clădirea Bibliotecii «I.N. Roman». Arăt că în interiorul CMZ Constanţa exista armament, muniţie, ofiţer de continuitate înarmat, şi era absurd să fie păziţi oameni înarmaţi de agenţi de pază neînarmaţi. Nu este adevărat că aş fi adus un folos patrimonial necuvenit CJC, nefiind probat acest lucru în prezentul dosar. Prin hotărârea din 2009 a CJC, în art. 2, dacă nu greşesc, toate cheltuielile pentru instituţiile din imobilul din Mircea cel Bătrân 106 vor fi suportate de către acestea, iar toate demersurile mele ulterioare au fost făcute pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii CJC.
 
Adresele către executorul judecătoresc pentru restrângerea spaţiului pentru CMZ Constanţa nu au fost semnate de către mine, ci de către vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir, lucru care poate fi verificat, existând acte la dosar. Arăt că sumele menţionate în cele trei adrese la MApN nu s-au regăsit în registrele de intrare ale CJC, neexistând viza de intrare, şi nici în prezent nu sunt înregistrate. Documentele de plată invocate ca neplătite nu au ajuns niciodată la mine la cabinet“, a mai spus Constantinescu.

Citeşte şi  UPDATE12.Nicuşor Constantinescu, declaraţii incendiare. „În 2012, inspectorii adjuncti ai IPJ Constanţa ne-au arătat un plan aprobat de DNA Bucureşti prin care mi se pregătea un flagrant” (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii