Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:55 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

DNA Constanţa a clasat dosarul în care fostul procuror Vasile Balaican era suspectat de trafic de influenţă

ro

12 Apr, 2016 00:00 1300 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au clasat dosarul în care Vasile Balaican, fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, era suspectat de trafic de influenţă.
 
Pe data de 7 februarie 2014, procurorii DNA Constanţa au anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva „inculpatului Vasile Balaican, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă“.
 
„Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, reiese că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că, la data de 11 decembrie 2013, inculpatul Balaican Vasile, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a primit suma de 2.000 de euro de la o persoană (denunţătoare în cauză), lăsând-o să creadă că va interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul unei secții de poliție din Constanţa, astfel încât acesta să efectueze cercetări într-un dosar penal într-o manieră care să asigure o soluţie favorabilă persoanei denunţătoare, urmărită penal în cauza respectivă. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, o parte dintre actele de urmărire penală fiind efectuate de către lucrătorul de poliţie asupra căruia inculpatul a afirmat că avea influenţă, în baza unei delegări emise de procurorul de caz. Inculpatului Balaican Vasile i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309, alin. 2) Cod de procedură penală“, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Tot reprezentanţii DNA au făcut precizarea că „punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“.
 
Un an mai târziu, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus soluţia clasării, conform art. 16, lit. B (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).
 
Citeşte şi 
 
Decretul privind pensionarea procurorului Balaican, publicat în Monitorul Oficial
 
După o carieră de 16 ani ca procuror
Vasile Balaican, de la Parchetul Judecătoriei Constanţa, a ieşit la pensie

 
Vasile Balaican a fost numit procuror la Parchetul Judecătoriei Constanţa la data de 25 iunie 1998. Magistratul s-a pensionat în aprilie 2014.

Ti-a placut articolul?

Comentarii