Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:03 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Din învingători înapoi inculpaţi Mazăre şi Nicuşor au stat cu orele pe băncuţele Curţii de Apel

ro

14 Jun, 2012 01:00 1407 Marime text
cap_9.jpgIeri, la Curtea de Apel Bucureşti a avut loc o nouă înfăţişare în dosarul privind retrocedările terenurilor din Constanţa, operaţiune în urma căreia, conform DNA, oraşul ar fi suferit un prejudiciu estimat la peste o sută de milioane de euro. În această cauză, „vedetele" sunt primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, dar şi colegul său de partid, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, alături de alte peste 30 de persoane.

Reconfirmaţi recent pe funcţii, în urma scrutinului din data de 10 iunie, Mazăre şi Constantinescu au lăsat ieri „laurii" de învingători la intrarea în sala de judecată a Curţii de Apel Bucureşti, unde s-au transformat în inculpaţi în cauza penală cu numărul 6536/2/2008. Surse apropiate cazului spun că, deşi a fost prezent la termenul de judecată, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a fost audiat încă de instanţă, urmând ca audierea sa în calitate de inculpat să aibă loc la un termen viitor. La polul opus, primarul Mazăre a dat declaraţii în cauză încă de la termenul anterior, când a avut ocazia să le relateze judecătorilor, printre altele, faptul că, în opinia sa, ancheta nu s-a desfăşurat cu respectarea legii, întrucât, în calitate de acuzat, nu s-a efectuat nicio expertiză în urma căreia să fie stabilit prejudiciul pe care i-l impută procurorii anticorupţie. În cursul zilei de ieri, şedinţa a durat câteva ore bune, fiind audiaţi o parte dintre ceilalţi suspecţi. În tot acest timp, preşedintele CJC, dar şi primarul Mazăre, s-au aflat pe băncile Curţii de Apel Bucureşti, ba jucându-se cu telefoanele mobile, ba fiind atenţi la cursul judecăţii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii